“Pe 28 decembrie, la ora 17:37, pe
telefonul soţiei a venit un mesaj de
ameninţare în care mi s-a spus că voi
avea de suferit dacă îl numesc director la
Colentina pe medicul Andreescu. Am apelat la rude,
soţia mea a sunat-o pe sora ei (soţia
consulului României la Milano – Tiberiu Dinu,
n.r.), pentru a discuta o situaţie care ar speria
orice om normal”, a spus
Bazac.
Tot joi, ministrul Sănătăţii
precizase, într-un comunicat de presă,
că nu are nicio legătură cu ancheta din
cazul fostului şef al DGIPI Cornel Şerban
şi că asocierea numelui său cu acest
scandal este pură speculaţie.
„Nu am nicio legătură cu
subiectul cazului în derulare. Am fost
ameniţat, probabil pentru a fi intimidat în
luarea anumitor măsuri, dar nu am solicitat
servicii suplimentare, deşi oricare dintre
miniştrii guvernului beneficiază de sevicii
uzuale de protecţie din partea structurilor
abilitate. Nu am cerut niciodată şi nu am
primit niciun listing, pentru niciun număr de
telefon. Am convingerea că rezultatele anchetei
vor fi publice cât mai curând, ceea ce va
demonstra faptul că asocierea numelui meu în
acest scandal este pură
speculaţie”, a spus
Bazac.
Numele ministrului Ion Bazac apare
în dosarul fostului şef al
DGIPI, Cornel
Şerban, în legătură cu
cererea pe care consulul României la Milano,
Tiberiu Dinu, i-a adresat-o lui
Şerban pentru a-i da listingul telefonic al unui
politician, spun surse judiciare.
Fiica lui Dinu, Alexandandra Dinu,
apare în acţionariatul firmei FORZA
ROSSASTORE cu Ion
Bazac şi cu soţia acestuia, potrivit
presei.
Cornel Şerban, fostul şef
DGIPI, Petru Pitcovici, de la
DGA, şi omul de afaceri Gabriel
Popoviciu nu au primit mandate de arestare
preventivă, joi dimineaţă, de la
Curtea de Apel Bucureşti,
însă decizia poate fi atacată.
Fostul rector al Universităţii
Agronomice, Ioan Alecu, a
făcut o înţelegere cu procurorii
anticorupţie şi a dat declaraţii despre
ceilalţi acuzaţi din dosar, astfel
încât el nu a fost dus la
instanţă pentru mandat de arestare, au
declarat surse judiciare pentru NewsIn.
Potrivit unui comunicat al DNA,
procurorii anticorupţie au luat măsura
reţinerii pe termen de 24 de ore a lui
Ioan Alecu, fost rector al
Universităţii de Ştiinţe
Agronomice şi Medicină Veterinară din
Bucureşti, în sarcina căruia
s-a reţinut infracţiunea de abuz în
serviciu contra intereselor publice cu consecinţe
deosebit de grave, în formă continuată,
Gabriel Popoviciu, în sarcina
căruia s-a reţinut complicitate la
infracţiunea de abuz în serviciu contra
intereselor publice cu consecinţe deosebit de
grave, Cornel Şerban, directorul
Direcţiei Generale de Informaţii
şi Protecţie Internă din cadrul
MAI, în sarcina căruia s-au
reţinut infracţiunile de favorizare a
infractorului şi folosirea de informaţii ce
nu sunt destinate publicităţii şi
permiterea accesului unor persoane neautorizate la
aceste informaţii, în scopul obţinerii
pentru sine de foloase şi Petru
Pitcovici, şeful Diviziei
Operaţiuni din cadrul
Direcţiei Generale
Anticorupţie din cadrul MAI, în
sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea
de favorizare a infractorului, potrivit unui
comunicat.
DNA nu a oferit, însă,
şi detalii despre anchetă. Între timp,
Cornel Şerban a demisionat de la
DGIPI.
Potrivit unor surse judiciare, reţinerile de
marţi au originile într-un dosar mai vechi,
din 2007, în care era cercetat omul de afaceri
Puiu Popoviciu şi Ion
Alecu în legătură cu o
asociere imobiliară dubioasă.
La instrumentarea respectivului dosar lucrau
ofiţerii Cornel Şerban şi Petre
Pitcovici, împreună cu un alt
ofiţer judiciar din cadrul DNA.
Potrivit aceloraşi surse, pentru a primi o
soluţie de neîncepere a urmăririi
penale, Popoviciu ar fi încercat
influenţarea anchetatorilor.
Şerban şi
Pitcovici ar fi făcut presiuni
asupra ofiţerului judiciar de la
DNA pentru a obţine soluţia
favorabilă pentru Popoviciu.
Poliţistul de la DNA s-a autodenunţat, lucru
ce a permis reţinerea celor implicaţi.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!