Un comunicat al serviciului de presă al preşedintelui Parlamentului, Mihai Ghimpu, şeful interimar al statului moldovean, anunţă că vizita oficială a lui Traian Băsescu va avea loc în zilele de 27 şi 28 ianuarie. Traian Băsescu va sosi la Chişinău în dimineaţa zilei de 27 ianuarie, urmând să fie întâmpinat la aeroport de preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, împreună cu membrii delegaţiei oficiale a Republicii Moldova, precum şi de reprezentanţi ai Ambasadei României la Chişinău.
Din delegaţia oficială a României urmează să facă parte Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor, Adriean Videanu, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Teodor Baconschi, ministrul afacerilor externe, Radu Berceanu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cătălin Predoiu, ministrul justiţiei, Eugen Tomac, secretar de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Viorel-Riceard Badea, senator, Tudor Panţîru, deputat, Constantin Simirad, preşedintele Consiliului judeţean Iaşi.
Sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!