“Preşedintele României, Traian Basescu, a semnat marţi, 31 august a.c., Decretul pentru promulgarea Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Legea ANI a fost votată, recent, de plenul Senatului, cu 78 voturi “pentru” şi o abţinere, actul normativ fiind adoptat în forma propusă de Cameră, după ce senatorii au respins amendamentul privind exceptarea liderilor sindicali de la obligaţia de a depune declaraţii de avere.
Forma Legii ANI este cea adoptată de Camera Deputaţilor, la propunerea Guvernului şi a Ministerului Justiţiei.
În noua formă a Legii ANI se revine la la înfiinţarea comisiilor de anchetă de pe lângă Curţile de Apel, şi se stabileşte un singur formular al declaraţiei de avere, care, în forma în care va fi făcută publică va avea datele de identificare blurate, pentru respectarea deciziilor Curţii Constituţionale.
Formularul declaraţiei de avere va conţine date legate de bijuterii, conturi, case, singurul lucru care nu va apărea fiind adresa imobilelor.
Vor trebui declarate contractele derulate cu statul de către demnitari, în declaraţiile de interese.
De asemenea, prin noul text al Legii ANI se reintroduce termenul de trei ani în care Agenţia poate face verificări.
Sursa: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!