Am fost la un pas de a nu mai ajunge la Iaşi. Am
auzit o bubuitură. Am zis că e ceva la trenul
de aterizare. Când am aterizat, ne-am dat seama
că a fost ceva grav , a spus antrenorul Mircea
Rednic.
În delegaţia Dinamo erau 30 de persoane.
Jucătorii nu au păţit nimic, acum sunt
la hotel , a precizat şi finanţatorul
echipei Dinamo, Vasile Turcu.
După bubuitură, au început
nişte turbulenţe puternice. Echipajul nu ne-a
comunicat nimic în acel moment. Am avut parte
în aer de zece minute groaznice , a spus şi
jucătorul echipei Dinamo, Claudiu Niculescu.
Dinamo s-a deplasat la Iaşi cu o cursă de
linie care a plecat de pe Aeroportul Henri Coandă,
în jurul orei 11:30. Cu aproximativ 10 minute
înaintea aterizării, aeronava a intrat
într-un stol de berze şi după ce s-a
auzit o bubuitură avionul a început să
se zdruncine. În cele din urmă, aparatul de
zbor a aterizat cu bine, deşi a sosit cu botul
serios avariat.
Meciul Politehnica Iaşi-Dinamo, din etapa a 25-a
a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la
ora 16:00, pe stadionul Emil Alexandrescu din
Iaşi.
CORESPONDENŢĂ TELEFONICĂ
MĂDĂLIN TUDOR, purtător de
cuvânt Tarom: “E vorba de zborul
Tarom. Vreau să menţionez ca
Iaşiul ca şi aeroport e o zonă mai
dificilă la aterizare. Avionul a lovit o
pasăre. Acea pasăre a fost lovită
de avion cu partea din faţă, cu coiful
radarului, motorarele nu au fost afectate, aterizarea
s-a facut în siguranţă.”
SINCRON CRISTIAN STANCIU,
purtător cuvânt Aeroport Iaşi:
“Deasupra oraşelor, acestea trebuie ocolite,
vântul este puternic, a fost ocolit oraşul
conform procedurii, când au intrat în zona
de aeroportului auîncercat să ocolească
un stol de berze, una a lovit coiful avionului.
Fenomentul de bird strike este frecvent în
perioadele de migraţie. Nu putem gestiona
păsările.”
Sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!