Purtătorul de cuvânt al Stelei, Cătălin Făinişi, a povestit incidentul care a avut loc “în Afumaţi, în zona complexului comercial Corali”. “Ne-am trezit cu un zgomot puternic, eu am simţit o lovitură în mână iar Pawel Golanski avea capul spart. O porţiune din geamuri a fost spartă”, a declarat Făinişi la Realitatea TV.
În urma incidentului, fundaşul Stelei, Pawel Golanski, a fost dus la spital cu o ambulanţă.
Microbuzul din care au fost aruncate pietre a fost dat în urmărire şi au fost organizate filtre pe drumul unde a avut loc evenimentul.
Steaua va juca la Buzău marţi seară cu Gloria, în timp ce Dinamo va întâlni la Galaţi pe Oţelul, ambele meciuri disputându-se în etapa a 29 a Ligii I.
17 persoane sunt audiate la IPJ Ialomiţa
Un număr de 17 persoane sunt audiate la IPJ Ialomiţa, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniela Salahoru.
Daniela Salahoru a precizat că microbuzul în care s-ar fi urcat persoana care a atacat cu pietre autocarul a fost oprit de poliţişti la intrarea în Urziceni, pe DN2, intersecţie cu Calea Bucureşti.
Cele 17 persoane care se aflau în microbuz au fost duse la sedeiul IPJ Ialomiţa pentru verificări.
Sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!