După pichetarea sediului CSA, protestatarii vor picheta în Piaţa Constituţiei, între orele 13:00 şi 15:00.
ASSAI a vrut să organizeze aceste protest la începutul lunii februarie, dar ulterior l-a amânat din cauza vremii nefavorabile.
“Sorgintea campaniei împotriva CSA provine din nenumăratele presupuse abuzuri sesizate Comisiei, de-a lungul ultimei perioade, şi tratate cu o lipsă totală de respect, interes şi profesionalism, sub preşedinţia doamnei Toncescu Angela”, se arată în comunicatul transmis vineri de ASSAI.
Totodată, ASSAI vrea să atragă atenţia asupra creşterii nejustificate a tarifelor RCA pentru 2010 şi menţionează că “în ultimii 5 ani acestea au crescut de peste patru ori”.
Asociaţia mai susţine că modul în care CSA a supravegheat piaţa de asigurări din România a dus, pe fundalul actualei crize economice, la închiderea a peste 17% dintre service-urile auto cu capital privat din România.
ASSAI menţionează că această campanie-protest îi vizează numai pe asiguratorii care, conform petiţiilor, sesizărilor depuse, dosarelor de daună nesoluţionate în termen legal, nu au respectat clientul-asigurat ori partenerii şi faţă de care nici CSA nu a luat vreo măsură concretă, în sensul protecţiei drepturilor persoanei asigurate.
ASSAI şi asigurătorii se acuză reciproc pentru creşterea tarifelor RCA. ASSAI susţine că firmele de asigurări scumpesc poliţele RCA în fiecare an şi “nu garantează calitatea serviciilor”, considerând că este un abuz “cu complicitatea CSA prin reglementări şi legi permisive”.
În acelaşi timp, CSA acuză service-urile auto că au contribuit la majorarea tarifelor RCA, prin “adaosurile comerciale enorme, ce pot ajunge la 200-300%, practicate de către unele service-uri auto”, bazându-se pe declaraţiile asigurătorilor.
Sursa NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!