Accidentul rutier a avut loc, vineri după-amiază, în jurul orei 14:00 pe DN 17, în zona comunei Ilişeşti, din judeţul Suceava.
Potrivit înregistrării LIVE de pe pagina de Facebook, făcută de pe un telefon care se afla într-un suport de pe bordul maşinii şoferului, se observă cum acesta pătrunde pe contrasens şi loveşte o altă maşină care circulă regulamentar.
În urma impactului, șase persoane au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția pompierilor militari pentru a o extrage dintre fiarele contorsionate. Toți cei șase au fost transportați la spital.
„La faţa locului intervine modulul SMURD cu o autospecială pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Şase persoane, inclusiv persoana încarcerată, vor fi transportate la spital”, a declarat, potrivit GândulInfo, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Atenție, imagini care pot afecta emoțional!
Citiți principiile noastre de moderare aici!