Oprirea telescaunului s-a datorat unei căderi de tensiune, aceasta provocînd o avarie produse la sistemul de rulare al telescaunului. După circa o oră defecţiunea a fost remediată şi telescaunul a fost repus în funcţiune.
„Am mobilizat mai multe echipaje ale ISU şi Ambulanţei din Braşov la baza pârtiei, iar sus oamenii au fost aşteptaţi de salvamontişti, are le-au dat cu ceai cald şi pături, cel mai mare pericol fiind hipotermia. Dacă defecţiunea s-ar fi prelungit am fi intervenit cu jandarmii montani şi cu vînătorii de munte pentru coborîrea turiştilor. Din fericire nu a fost cazul, după circa o oră defecţiunea remediindu-se. Nici un turist nu a fost transportat la spital“, a declarat colonelul Stelian Rechiţean, şeful ISU Braşov.
Acesta a precizat că turiştii au avut noroc pentru că vremea a fost destul de caldă, dar şi pentru că aceştia nu au fost nevoiţi să rămînă suspendaţi foarte multă vreme, neînregistrându-se hipotermii severe sau alte probleme medicale în rîndul acestora.
Sursa: newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!