În premiera pentru piata oradeana, firma Star West ofera o solutie pentru toate aceste probleme.
Planul interiorului |
O radenii aflati în cautarea unui apartament confortabil, cu amenajari de ultima ora, trebuie sa studieze cu atentie oferta Star West, concretizata într-un bloc complet renovat si reamenajat, situat pe strada Razboieni nr. 85.
Cu o conceptie arhitecturala moderna, blocul de apartamente ofera un nou standard de viata, la nivel occidental, si aduce un plus de valoare zonei. Apartamentele cu o camera sunt disponibile în doua variante, de 44 mp, respectiv 33 mp, si dispun de bucatarie, baie si balcon (cu exceptia apartamentelor situate la mansarda).
Dotarile interioare si finisajele au fost realizate cu materiale de foarte buna calitate. Gresia si faianta au fost alese cu grija si prezinta culori calde, potrivite pentru toate vârstele. Instalatia de încalzire are tevi de cupru, legate la calorifere moderne si eficiente termic. Instalatiile sanitare sunt complet noi, la fel ca si corpurile de baie. Cada de baie mare este finisata atent. Un plus de confort este adus si de ventilatorul din baie, actionat automat la aprinderea luminii electrice.
Toate apartamentele dispun de contor pentru apa rece si contor pentru apa calda, amplasate în baie, într-un locas special, închis cu cheie. Un mare avantaj este instalatia electrica noua, realizata integral cu fire din cupru.
Pe lânga eliminarea pericolului scurtcircuitelor, executantul s-a gândit si la confortul proprietarilor. Astfel, contoarele sunt plasate pe hol si elimina deranjul provocat de angajatii Electrica la verificarea periodica a consumului. Toate usile apartamentelor prezinta o calitate excelenta si sunt generos dimensionate.
Un element foarte important de confort este reprezentat de geamurile termopan.
Acestea sunt prevazute cu trei camere de rupere termica si dispun de orificii de aerisire, astfel ca pericolul de condens este complet eliminat. Geamurile termoizolante au o suprafata mare, iar efectul se vede imediat: apartamentele sunt deoasebit de luminoase si elimina complet senzatia de claustrofobie. Tot la nivel occidental sunt facilitatile de comunicare si TV. Proprietarii pot spune adio gaurilor date în pereti pentru tot felul de cabluri. Apartamentele sunt prevazute cu prize pentru televiziunea prin cablu TVS, dar si pentru telefonia Romtelecom, TVS si internet. Un alt element de securitate si confort este interfonul, dotare obligatorie pentru fiecare apartament.
Dotarile si finisajele exterioare ale blocului garanteaza valoarea imobilului. Întreaga fatada este termoizolata cu polistiren, peste care a fost aplicat o tencuiala nobila, pe baza de rasini. Blocul este racordat la punctul termic din apropiere cu un bransament individual, având un contor cu integrator electronic.
Astfel, se garanteaza un debit permanent al agentului termic, iar proprietarii vor plati doar gigacaloriile consumate. Acoperisul de tip Lindab elimina complet pericolul inundatiilor sau infiltratiilor, iar designul deosebit aduce un plus de eleganta imobilului Star West. Usile comune ale blocului sunt realizate având la baza tot tehnologia termopan. Holurile sunt pavate cu un material special, cu o culoare calda si care asigura amortizarea zgomotelor. Nu au fost uitati nici soferii, care pot sa-si parcheze masinile în spatiile speciale din fata blocului.
Oradenii pot opta pentru cumpararea cu plata integrala sau cu credit bancar. Achizitionarea apartamentelor este facilitata de protocolul de colaborare încheiat între Star West si Banca Comerciala Româna. Un consilier al bancii se afla permanent la dispozitia viitorilor proprietari, eliminându-se din start problemele si drumurile inutile.
Informatii suplimentare pot fi obtinute la telefoanele 0259/425.224 (5,6), Soseaua Borsului nr. 2A, unde se afla sediul Star West, sau direct la adresa blocului de apartamente, pe strada Razboieni nr. 85, tel. 0259/425.223 sau 0720/373.737.
Citiți principiile noastre de moderare aici!