Meci de calitate, un adevărat derbi al acestui sezon,
o partidă a revelaţiilor… aşa mai poate fi
numit jocul dintre cele mai bune reprezentante ale
Banatului şi Olteniei. Combatanţii nu au
dezamăgit şi au oferit publicului şi
întregii ţări un spectacol deosebit
în care cel mai mult a avut de câştigat
fotbalul. Pantilimon a demonstrat încă o
dată că merită să fie chiar portarul
titular al naţionalei, perechiile de fraţi
Karamyan şi Costea au arătat că sunt
încă pe val, iar publicul a fost de nota 10.
Probabil că partida s-a decis în momentul
în care „Panti” a ghicit intenţiile
lui Dorel Stoica de la punctul cu var, dar trebuie amintit
faza de la golul marcat de Arman, de ratările lui
Lotovelevici şi Parks, dar şi de multitudinea de
ocazii avute de Costea & Co. Una peste alta,
Timişoara s-a impus şi poate
să se gândească la titlu, chiar şi
fără cele 6 puncte, în timp ce Craiova
rămâne în lupta pentru calificarea
în Europa Cup. La finalul partidei, tehnicianul
Gabi Balint, un antrenor din ce în
ce mai inspirat a declarat: „Era să ne coste
acea greşeală din finalul primei reprize, dar am
avut un înger păzitor. Ne-am dorit foarte mult
victoria, cred că am meritat-o, am avut ocazii mult
mai clare. Le-am spus jucătorilor să fie calmi
şi răbdători, ştiam că vom da gol.
În ultimele meciuri jucătorii s-au
întrecut, s-au dăruit foarte mult. Important e
ca fanii să fie alături de echipă. Mai sunt
meciuri importante de jucat iar eu încă nu am
demonstart dacă sunt potrivit sau nu pentru
Timişoara. E greu să joci de
două ori pe săptămână, dar
aşa e pentru toată lumea. Aşteptăm cele
şase puncte, dar trebuie să ne gândim la
meciul următor, cel cu Bistriţa”.
„Poli” bate tot...
Meci aşteptat de foarte multe lume cu sufletul la
gură. Cele mai în formă, şi bune
formaţii din Liga I, au jucat de la egal la egal
într-o amosferă deosebită pe stadionul Dan
Păltinişanu. Timişoara a bătut Craiova
şi poate visa la titlu cu ochii deschişi.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prof. univ. dr. Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, lansează, la Universitatea din Oradea, volumul „Basarabia în istoriografia rusă (1812-1862)”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Studenții înscriși în proiectul „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului studențesc în Universitatea din Oradea” au vizitat una din cele mai bine cotate afaceri din județul Bihor, furnizor al Casei Regale Suedeze, Mobiente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ceremonia solemnă a avut loc în cadrul concertului anual „Muzică pentru viaţă”, eveniment caritabil organizat de Asociația Italienilor în Bihor
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a decis punerea sub control judiciar pentru 60 de zile a unui bărbat de 56 de ani, din localitatea bihoreană Sânmartin, într-un dosar de înșelăciune în cadrul căruia au fost făcute, marți, trei percheziții în Bihor și Mehedinți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Profesorul va susţine conferința „Cultura memoriei în Republica Moldova și Ucraina: Identitate națională între narațiuni concurente și moștenirea sovietică” .
Citiți principiile noastre de moderare aici!