Poli a avut trei debuturi in Liga 1, dintre titulari: Pantilimon, Luchin si Patras. Pantilimon a aparat foarte bine, iar Luchin s-a remarcat in joc si a debutat chiar de ziua lui de nastere cand a implinit 21 de ani. Patras este international de juniori in Republica Moldova.
Bossii lui Dinamo, Borcea, Raducioiu, Badea si Turcu au stat la peluza alaturi de fani ros-albi pentru a da o replica acida deciziei lui Marian Iancu, care a hotarat sa alinieze echipa a doua. Totusi, aceasta manevra nu a impulsionat nici galeria, care nu s-a putut desfasura, si nici jocul echipei. Dinamo a jucat de la egal cu tineretul lui Poli, mult mai motivat de acest meci.
30.000 de fani timisoreni au umplut arena si si-au aclamat echipa, chiar si cand Dinamo a deschis scorul in minutul 26. Elevii lui Rednic au trimis in prima repriza 6 suturi spre poarta, dintre care unul pe spatuil buturilor lui Pantilimon, acesta fiind golul. A fost un sut din intoarcere al lui Niculescu.
Mansour s-a luat la tranta cu o reclama de la marginea gazonului si s-a dat peste cap, disparand secunde bune din “peisaj”. Cu dureri la mana, senegalezul a revenit si el a fost cel care a reusit sa egaleze la inceputul reprizei secunde. O centrare de Premiership a lui Omoduemuke s-a dus cu viteza exact spre capul lui Mansour, care a gasit spatiul intre mainile lui Lobont si bara transversala.
Poli a avut ocazii de mai mari de poarta, a sutat mai mult, a presat mai mult, a avut mai multe lovituri libere. Desi Dinamo a inceput mecuil cu o posesie a balonului de peste 70%, gazdele au echilibrat iar la pauza cifrele erau egale la acest capitol.
Dupa meci, Emil Rosianu a plecat la vestiare sa ii felicite pe tineii jucatori care au tinut piept liderului. Rosianu ii astepta luni dimineata la stadion, de la 10.30, pe toti cei care au jucat duminica, alaturi de fotbalistii de la prima echipa. Probabil ca vor fi recompensati cu totii.
Gabriel Torje a declarat dupa meci: “Am facut jocul nostru. Am avut si doua-trei ocazii bune si daca le fructificam, puteam chiar sa catigam. E un rezultat bun pina la urma. Multi nu au avut incredere in noi si nu ne au dat nicio sansa. Trebuie sa continuam tot asa. Vreau sa multumesc publicului, care a fost superb, ne-a incurajat 90 de minute”.
Poli Timisoara: Pantilimon, Scutaru, Matei, Latovlevic, Alexa, Omoduemuke, Daminuta, Luchin, Gueye, Torje, Patras
Dinamo : Lobont, Pulhac, Moti, Blay, Radu, Mărgăritescu, Munteanu, Bălace, Cristea, Niculescu, Dănciulescu
Trimite articolul
XDaca fotbalul din vestul Romaniei(Arad,Oradea,Timisoara,etc)s-ar coaliza impotriva celor care de 100 de ani le racoleaza valorile,s-ar demonstra ca “Vestu-i fruntea”…Dar preferati sa va luptati intre voi,uneori cu jigniri incalificabile.Pacat…
Ideea este stralucita, da din pacate, nu prea se poate aplica – cu timisorenii nu te poti alia – azi ti-e frate, maine incearca sa ti se c*** in cap. Pacat…
Asta nu la rezultate ci la atmosfera. Ce alianta a vestului, cand Marian Iancu e un mitica vopsit in banatean. Pacat ca nu ati fost la un meci acum 2-3 ani si la un meci acum. Echipa pate are rezultate mai bune dar e o echipa de mercenari iar cel care da salariile e tot un Mitica de Bucuresti, care nu stie decat aranjamente, jicniri si incingerea spiritelor spre violenta.
Si apropo de alianta, spre stupoarea aradenilor, cea mai fluierata echipa laTimisoara a fost UTA si nu vreo echipa din Bucuresti.