Surpriză pentru echipierii lui ACS Poli la antrenamentul de luni. La prima şedinţă de pregătire înaintea deplasării la FC Bihor, în ultima etapă a turului. Alături de ei şi-a făcut apariţia şi Ovidiu Petre, mijlocaşul care a mai apelat la antrenamentele echipei timişorene, dar care nu a semnat la începutul campionatului cu noul club. Atunci nimeni nu prea credea că formaţia ar putea termina turul pe locul 2. Iată că minunea s-a produs şi Petre pare acum mult mai dispus să semneze un acord cu ACS Poli.
El a negociat şi cu alte echipe, dar nimic nu s-a concretizat. Jucătorul a ajuns deja la vârsta de 30 de ani. Ultima sa apariţie oficială în tricoul unui club a fost la Modena în sezonul 2011-2012 în Serie B.
ACS Poli Timişoara a învins, sâmbătă, FC Maramureş Baia Mare în ultima partidă oficială susţinută pe teren propriu. Turul îl va încheia în deplasare, la cei de la FC Bihor Oradea. Nu va fi un meci deloc uşor, echipa bihoreană ocupă locul şapte al clasamentului. Vestea bună este că la echipa bănăţeană reintrăm după expirarea suspendărilor, Nohai şi Şeroni. Va lipsi o altă piesă importantă din apărare, Alex Petrovic, tot pentru cumul de cartonaşe. Întâlnirea dintre FC Bihor şi ACS Poli va avea loc duminică de la ora 11.30.
Sursa foto: ACS Poli Timişoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!