Noua echipă va evolua momentan în culorile alb-negru, într-un echipament asemănător cu cel folosit de FC Politehnica şi în unele meciuri din sezonul trecut.
După ce la primele ore ale dimineţii şefii de la CJT şi Primăria Timişoara s-au întâlnit în spatele uşilor închise la sediul Municipalităţii, aceştia au oficializat numirea organigramei conducerii clubului în cadrul unei întâlniri a Adunării Generale a Asociaţilor, susţinută la Centrul Regional de Afaceri.
Tot în cursul zilei de joi, Judecătoria Timişoara a declarat definitivă hotărârea judecătorească ce consfinţeşte parteneriatul dintre CLT, CJT, UPT şi ONG ACS Recaş. Tot joi, AGA a decis organigrama Clubului, aceasta urmând să fie concepută din patru entităţi: 1. Consiliul Director, 2. Divizia Sportivă, 3. Divizia Administrativă, 4. Consiliul Consultativ.
În ceea ce priveşte componenţa executivă a clubului, datele oficiale confirmă în totalitate cele anunţate deja de www.tion.ro. Astfel, Consiliul Director a fost stabilit în următoarea componenţă: Florenţiu Staicu, director general administrativ la UPT – preşedinte, Ion V. Ionescu – vicepreşedinte, Sorin Grindeanu, viceprimar Timişoara – membru, Călin Dobra, vicepreşedinte CJT – membru, Ioan Miculaş, fost şef AC Recaş – membru.
Divizia Sportivă îi va avea în componenţă pe: Călin Rosenblum, fost fotbalist la Poli – manager sportiv, Petre Muşat – director sportiv, Ovidiu Maier – organizator de competiţii.
Divizia Administrativă îi va avea în componenţă pe Ionel Bungău, fost fotbalist la Poli – director administrativ, respectiv Mircea Miclăuş – contabil-şef.
Cel mai probabil, noua formaţie a Timişoarei va evolua momentan în culorile alb-negru, special pentru a nu fi confundată cu echipa lui Marian Iancu, cea care a evoluat anul trecut în Liga 2.
ACS Poli Timisoara are structura de conducere
Citiți principiile noastre de moderare aici!