Conform Legii 215/2001 şi în baza HCL 506 din 29 iunie 2009 privind mandatarea SC Eurobusiness Parc Oradea SRL ca societate-administrator a Parcului Industrial, municipalitatea anunţă o nouă licitaţie în vederea concesionării sau vânzării terenului aflat în perimetrul Parcului Industrial situat pe Şoseaua Borşului, nr.24
Costul renovării Palatului de Justiţie din Oradea, de circa 18 milioane de euro, poate fi acoperit doar prin credit BERD.
Orădeanul Péntek László Zsolt a fost premiat doar pentru titlul din Ungaria, nu şi medalia din România.
Mariana Marinescu, fostă Roşca, a primit 500 de euro din cele 9,7 milioane de euro (!!) solicitate ca despăgubiri morale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru condiţiile de anchetă dar şi de detenţie la care a fost supusă. Practic, decizia CEDO a condamnat simbolic condiţiile generale de detenţie din România, îndeosebi cele privind supraaglomeraţia.
Ministerul Mediului împreună cu administraţiile publice locale şi cu sprijinul autorităţilor de mediu organizează sâmbătă, 6 februarie, un nou episod din campania naţională de colectare de DEEE (deşeuri de echipamente electrice şi electronice) „Marea Debarasare”.
Poliţiştii comunitari vizează vandalii, vagabonzii, milogii, precupeţii şi şoferii obstrucţionişti.
Fostul director al DADR Bihor a fost condamnat de Tribunal la doi ani cu suspendare.
Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) preia cererile pentru alocaţii şi trusou pentru copiii nou-născuţi după 1 ianuarie. Proiectul de lege care are ca scop unificarea alocaţiei şi a trusoului pentru copiii nou-născuţi, prevede următoarele: „Mamele au dreptul la o alocaţie acordată pentru fiecare copil născut, în cuantum de 350 lei (alocaţia si trusoul pentru copiii nou-născuţi).
Prim-procurorul Gavra avertizează asupra pericolului social reprezentat de atacatorul poliţiştilor.
Administratorii de localuri au pus o serie de întrebări, la care reprezentanţii municipalităţii au răspuns după cum urmează:
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea a vibrat duminică seara pe ritmurile muzicii lui Andrea Bocelli. Legendarul tenor italian a oferit un spectacol memorabil la Oradea Arena, alături de talentata Filarmonică Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertele s-au desfăşurat trei zile la Filarmonica de Stat Oradea, iar în ultima zi a fost gazdă Sinagoga Nelogă Sion.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Agenția Națională Meteorologică (ANM) a emis Cod Galben de ceață pentru județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare la pasajul Decebal, aflat la intersecția străzii Tudor Vladimirescu și Bulevardul Decebal, avansează.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut pe parcursul zilei de duminică, 17 noiembrie.
BIHON Sport local
A fost o etapă în care s-au marcat 56 de goluri, din care 30 sâmbătă și 26 duminică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zece membri ai Varadinum Foto Club Oradea, pe urmele poetului Mihai Eminescu, la Dorohoi şi Botoşani
Cea de-a VIII-a ediție a taberei de creaţie „Căutându-l pe Eminescu” a avut ca scop imortalizarea unor obiective legate de viața poetului.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a câștigat cu scorul de 43-25 (19-12) meciul din deplasare cu CS Universitatea Craiova, contând pentru etapa a 9-a din Seria A a Diviziei A de handbal masculin.
BIHON Sport local
CSU Oradea a câștigat categoric meciul din deplasare cu HC Harghita, cu scorul de 36-26 (17-13).
Bihon CSM Oradea
Reprezentativa de tenis junioare a României s-a clasat pe locul secund la 2024 Billie Jean King Cup Juniors, competiție care a avut loc la Antalya (Turcia).