Universitarul Ion Simuţ a fost numit director al Şcolii Doctorale Filologie, după o perioadă de interimat în care a cumulat şi funcţia de decan al Facultăţii de Litere. Prof.univ.dr. Rodica Petrea este noul director al Şcolii Doctorale Geografie, în urma demisiei decanului Facultăţii de Geografie, Turism şi Sport – Alexandru Ilieş.
Sâmbătă şi duminică se vor desfăşura, la Roşia şi la Şuncuiuş, «Zilele Culturii Populare Bihorene – tradiţii şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou», în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor, a primăriilor şi a căminelor culturale din ambele localităţi.
Pe motiv de „incompatibilitate”, Curtea de Apel a dispus rejudecarea propunerii de arestare la Tribunal.
Şcoala şi Liceul „Henri Coandă” din localitatea bihoreană Bulz au câştigat secţiunea «Grupuri vocale» precum şi premiul special al juriului oferit de către Episcopia Caransebeşului, în cadrul Festivalului-concurs de colinde «Lângă ieslea minunată»
Balogh Alexandru şi Bundea Alexandru au fost condamnaţi la închisoare pentru atacurile din Nufărul.
Colindele şi scenetele prezentate de copiii de la şcolile special au înduioşat dar au atras şi aplauzele participanţilor la a V-a ediţie a Festivalului Creştin Internaţional “Naşterea Domnului - Dar de Crăciun”, găzduit joi de sala de spectacole Arcadia.
Duminică, de la ora 16, la Căminul Cultural din Diosig, Primăria Diosig şi Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Bihor organizează un concert de colinde cu prilejul apropierii de frumoasa sărbătoare a Naşterii Domnului.
UPDATE: Dupa o sedinta secreta de cateva ore, judecatorii Tribunalului au admis propunerea de arestare preventiva pentru 29 de zile. Decizia a fost atacata cu recurs de catre avocatii inculpatilor, la nivelul Curtii de Apel Oradea. Procurorii DNA Oradea îl cercetează pe Gheorghe Raţiu, în prezent comisar şef al Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor.
Cantautorul «Antologiei de Sonete Muzicale Româneşti» şi-a lansat lucrarea pe sunete de chitară şi flaut.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea își va continua campania europeană în FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după-masa zilei de joi, 19 septembrie, un incendiu de mari proporții a cuprins o magazie și acoperișul unei case din localitatea Valea Mare de Criș.
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea va susține duminică, de la ora 18:30, meciul de pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova.
FC Bihor
Orădenii au luptat până la final, dar n-au avut luciditate în careul advers și Steaua a plecat cu 3 puncte de pe Stadionul Iuliu Bodola.
Bihon CSM Oradea
Sâmbătă va demara ediția 2024/2025 a Superligii Naționale de polo pe apă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cauți o destinație plină de veselie și culoare, pentru evenimentele voastre private?
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea a devenit un nou punct de interes economic, odată cu deschiderea fabricii de anvelope, o investiție colosală de sute de milioane de euro realizată de compania Nokian Tyres.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul va avea loc duminică, 22 septembrie, în sala festivă a Universității Creștine Partium.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Joi, 19 septembrie, OTL a transmis un comunicat de presă cu modificările a stațiilor de autobuz.
1