Numele lui Romeo Tulkos apare într-o nouă anchetă privind fraude financiare.
Procurorii DNA Oradea îl bănuiesc pe comisarul financiar Simionescu Florentiu că l-ar fi ajutat pe Ion Govoreanu.
Joi, 24 martie, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat şi reţinut în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv pe M.L. (54 ani), din localitatea Ghenetea, Judeţul Bihor, urmărit naţional.
Miercuri, poliţiştii din Valea lui Mihai au depistat-o, reţinut-o şi încarcerat-o în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor pe Kozak Lidia (55 ani), din Valea lui Mihai, urmărită naţional şi internaţional.
Sindicatul majoritar de la Petrom Suplacu de Barcău acuză presiuni de racolare din partea lui Liviu Luca.
Ediţia a X-a a „Cupei Presei la Pescuit Sportiv” revine sâmbătă în complexul „Camelot”, din Husasău de Criş, amplasament arhicunoscut pentru posibilităţile de agrement pe care le oferă atât pescarilor, cât şi celor dornici de o ieşire în sânul naturii, un loc unde rusticul se îmbină armonios cu luxul şi unde orice vizitator se simte ca la mama acasă.
Specialiştii Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor vor beneficia şi ei de cursuri de formare ca „manager de proiect” în cadrul unui proiect naţional derulat de ANA.
Vineri, 18 mai, în jurul orei 00.05, pe strada Podului din Municipiul Oradea a fost depistat în trafic clujeanul T.C. (30 ani) în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
O patrulă a Poliţiei Locale Oradea a surprins două femei, ce încercau să iasă cu haine sustrase din magazinul chinezesc de pe strada Spiru Haret nr. 1.
Tribunalul a menţinut la începutul acestei săptămâni mandatul de arestare preventivă pentru 29 de zile, emis de Judecătoria Oradea pe numele femeii suspectate că a atacat vinerea trecută o casă de schimb valutar de pe Bulevardul Dacia.
powered by Surfing Waves
România
Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind activitatea notarială electronică, prin care vor fi digitalizate mai multe activităţi, printre care consultaţiile, păstrarea documentelor, datarea certă şi legalizarea traducerilor, scrie Agerpres.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sute de voluntari au participat sâmbătă, 16 noiembrie, la cele două acțiuni de plantare din localitățile Apateu și Valea lui Mihai, în cadrul proiectului „Bihorul Plantează”.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a avut parte de un meci de infarct în compania vicecampioanei, Dinamo București, în etapa a 6-a din turul Superligii Naționale de polo.
BIHON Sport local
Echipa bihoreană suferă în ofensivă și a ajuns la trei meciuri fără gol marcat.
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei și SCM Zalău s-au confruntat în derby-ul etapei. Sălăjenii aveau o revanșă de luat după eșecul cu 2-5 suferit în tur, în timp ce bihorenii sperau să lege victoriile într-o săptămână în care au mai jucat și marți cu Sănătatea Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 16 noiembrie, a fost inaugurat Lotul 1 al inelului metropolitan în prezența președintelui PNL, Nicolae Ciucă.
FC Bihor
Kadiri și Vuletich au marcat pentru arădenii, oaspeții lăudându-se cu ceva ocazii de gol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prinși la începutul acestui an, într-o operațiune a polițiștilor antidrog și a procurorilor DIICOT, patru bărbați au fost condamnați, vineri, de Tribunalul Bihor la pedepse cumulate de peste 14 ani și jumătate de închisoare, cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc și de substanțe cu efecte psihoactive.
Mapamond
Jake Paul, o celebritate de pe YouTube care a trecut la boxul profesionist, l-a învins pe legendarul Mike Tyson, câştigând astfel o luptă între generaţii la categoria grea, scrie Hotnews.ro.
România
Aproape trei sferturi dintre români (72%) sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, iar majoritatea va aloca un buget mai mic per achiziţie, comparativ cu anul 2023, indică rezultatele 2024 Holiday Shopping Report, cel mai recent studiu Offerista derulat la nivel european.
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat joi că, potrivit informaţiilor confirmate de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi, din cauza inundaţiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni.