Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor l-au reţinut marţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor pe Adrian Florin Iancu (37 ani), din localitatea Cefa, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.
La propunerea procurorilor, Tribunalul Bihor a emis mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, faţă de Sever Berce, din comuna Sârbi, acuzat de tentativă de omor calificat.
Luni, la ora 09:10, pe DN 75, mai sus de localitatea Băiţa, B.C. (50 ani), din comuna Arieşeni, în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în judeţul Bihor pe un sector de drum în pantă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.
Primarul beiuşean Adrian Domocos a explicat marti că percheziţia domiciliară şi cea de la birou au vizat, luni, documentaţia legată de construirea supermarketul Unicarm deţinut de milionarul sătmărean Vasile Lucut, precum şi eventuale contracte de sponsorizare din partea lui Lucuţ pentru şcoli, copii sau alte activităţi.
Şase luptători din cadrul IPJ Bihor concurează la Cupa Structurilor Speciale de Intervenţie din Poliţia Română.
Procurorii DNA Oradea, însoţiţi de poliţişti, au descins luni dimineaţă, la Primăria Beiuş, unde au sigilat uşa edilului-şef, pe care au lăsat-o păzită apoi de doi poliţişti.
În weekend, pe strada Horea din Oradea a fost înregistrat radar şoferul F.C. (29 ani), din comuna Ciumeghiu, care rula cu 104 km/h.
Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) Bihor l-a reţinut luni, pentru 24 de ore, pe Sever Berce, din comuna Sârbi, sub acuzaţia de tentativă la omor calificat. Inculpatul va fi prezentat la Tribunalului cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Patru şoferi au fost prinşi în week-end, în trafic, cu alcoolemii peste pragul penal.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au finalizat cercetările faţă de timişoreanul D. Gabriel Titus (36 ani), şi au înaintat dosarul la procurori cu propunere de trimitere în judecată pentru evaziune fiscală.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
După eșecul suferit miercuri în FIBA Europe Cup în fața lui FC Argeș, într-un meci fără miză, „leii roșii” s-au reabilitat în partida cu BC CSU Sibiu, pe care au învins-o cu scorul de 93-64.
Bihon CSM Oradea
Poloiștii orădeni nu au parte de răgaz după victoria spectaculoasă obținută miercuri în Water Polo Champions League, în fața campioanei Germaniei, Waspo 98 Hannover, scor 10-9.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După vizita efectuată cu o zi înainte în județul Cluj, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a ajuns vineri în județul Bihor, unde a vizitat șantierul viitorului spital de boli infecțioase și pneumologie, care se construiește pe strada Vlădeasa, lucrările de extindere a UPU de pe Gheorghe Doja și, la final, a avut o întâlnire cu medicii de la Staționarul I al Spitalului Județean.
Mapamond
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna au reuşit, cu sprijinul autorităţilor din Ungaria, să destructureze un grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane şi exploatare prin muncă forţată, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
România
Echipa națională de fotbal a României primește vineri, 15 noiembrie, vizita reprezentativei Kosovo, în penultima partidă din Liga Națiunilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O nouă platformă de colectare a deșeurilor mari se deschide sâmbătă, 16 noiembrie, în Sânnicolau Român.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a încheiat un contract cu S.C Adidem Gardener SRL pentru furnizare a 2500 de arbori ce urmează a fi plantați în campania de plantare din acest sezon, corelat cu condițiile meteorologice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut pe parcursul zilei de vineri, 15 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Studenții din cadrul Departamentului de Inginerie Mecanică și Autovehicule al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică, Universitatea din Oradea, au participat la Congresul Internațional „The International Congress of Automotive and Transport Engineering – CONAT 2024”. Evenimentul, găzduit de Universitatea Transilvania din Brașov, a fost organizat sub tutela Societății Inginerilor de Automobile din România (SIAR), în perioada 6-8 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a produs în seara zilei de joi, 14 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După cum a prezentat ieri Jurnal bihorean & Bihon.ro, pentru postul de inspector general școlar al județului Bihor au fost trimise la minister două nominalizări pentru acest și anume Florica Șandra și Alin Ștefănuț, iar decizia de numire a rămas la latitudinea ministrului Educației.