Naţionala României s-a impus, luni, în faţa selecţionatei Ungariei, scor 31-25 (16-7), în cel de-al treilea meci al tricolorelor în Grupa C, şi a reuşit calificarea matematică în grupele principale ale Campioantului Mondial din China.
Naţionala feminină de handbal a României s-a impus, sâmbătă, în faţa selecţionatei din Chile, scor 51-17 (20-7), în primul meci din Grupa C de la Campionatul Mondial din China, partidă având loc în oraşul Suzhou, informează site-ul oficial al competiţiei.
KLAGENFURT - Spadasina Diana Bochiş (LPS Bihorul, antrenor Dragoş Şpan) a participat la open-ul european pentru copii, desfăşurat în oraşul Klagenfurt (Austria).
ORADEA - Asociaţia Pro Democraţia a semnalat unele nereguli în judetul Bihor. Potrivit reprezentantului APD, Alex Şimon, la o secţie din Salonta, una dintre urne s-a spart.
ORADEA - Aparent stins, scandalul terenului din vecinătatea bisericii ortodoxe Sfânta Treime şi a Liceului Reformat, revendicat de ambele în baza unor decizii ale Municipalităţii, s-a reaprins în acest sfârşit de săptămână. Scrisoare deschisa
LAS VEGAS - Cântăreţii Ricky Martin, Juan Luis Guerra şi Calle 13 au obţinut cele mai multe premii la gala Latin Grammy 2007. Ricky Martin

BRUXELLES - Un tribunal din Bruxelles a decis că hitul lui Michael Jackson din anul 1995, You Are Not Alone, a fost plagiat.

ORADEA - Scandalul fostului teren de sport al Liceului ReformatLorantffy Zsuzsanna” capătă amploare naţională. În cadrul unei manifestaţii de protest organizate ieri la amiază de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, episcopul Tokes Laszlo a anunţat decizia de a boicota cea de-a treia Adunare Ecumenică Europeană programată la Sibiu în jurul datei de 5 septembrie:
powered by Surfing Waves

România

Poşta Română a început distribuirea scrisorilor de informare. Câți români pot beneficia de anularea unor datorii la stat
Poștașii au început, miercuri, distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală, conform Convenţiei încheiate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), informează Compania Naţională „Poşta Română" (CNPR).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Toaleta publică din parcul Olosig a fost vandalizată. Toaletele din parcul Brătianu și 1 Decembrie, închise din același motiv
Toaleta a fost igienizată în cursul zilei de miercuri, 2 octombrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bobi Pricop este noul director artistic al Teatrului Regina Maria iar Raluca Rădulescu este noul curator al FITO
Cei doi oameni de teatru colaboarează de multă vreme cu echipa Teatrului Regina Maria din Oradea.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Focarele de pestă porcină africană din Bihor au fost stinse
În prezent, în județul Bihor nu mai este activ nici un focar de PPA la porcii domestici, respectiv sunt ridicate măsurile de restricție sanitare veterinare în toate localitățile județului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Oradea îmbracă haine de sărbătoare cu ocazia Zilei Orașului. Vezi programul evenimentelor
La fel ca în anii precedenți, programul de Ziua Oradiei acoperă o zi întreagă.

Bihon CSM Oradea

Victorie de senzație pentru CSM Oradea, la debutul în LEN Champions League!
Poloiștii orădeni au învins în deplasare campioana Germaniei, Waspo Hannover 1896, cu scorul de 11-10.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tradiționalul Târg de la Negreni revine în acest weekend. Șoferii, sfătuiți să folosească rutele ocolitoare
Târgul de la Negreni, unul dintre cele mai vechi târguri din Transilvania, va avea loc între 10 și 13 octombrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

E oficial! Justin Timberlake vine la Electric Castle 2025. Festivalul va avea loc între 16 şi 20 iulie, la Castelul Bánffy
Concertul lui Justin Timberlake la Electric Castle 2025 face parte din turneul mondial „The Forget Tomorrow World Tour”, care ajunge și în Europa.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Festival pentru tineri: ONFest îi aduce la Arena Oradea pe Fedde Le Grand și alți artiști de renume
Pe 1 și 2 noiembrie, va avea loc cea de a doua ediție Oradea Nights Festival la Oradea Arena, găzduind peste 10 artiști ai momentului, inclusiv un invitat de renume internațional.

Bihon CSM Oradea

CSM CSU Oradea debutează miercuri seară în noua ediție a FIBA Europe Cup
Echipa „leilor roșii” susține primul meci din Grupa E a FIBA Europe Cup, primind vizita echipei PGE Spojnia Stargard (Polonia). Meciul va avea loc miercuri, la Oradea Arena, cu începere de la ora 19:00.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Anaconda verde, unul dintre noii şerpi vii din expoziţia de la Muzeul Oraşului Oradea
Expoziţia temporară de reptile și arahnide tropicale vii se va putea vizita până la 31 decembrie.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.