Înscrişi în concursul unic în ţară „Şcoala fără violenţă”, demarat de Poliţia Bihor, 17 liceeni şi 15 elevi de gimnaziu au şi dat soluţii pentru reducerea violenţei de orice fel în rândul minorilor. Ei cer şi celor ce conduc ţara să schimbe priorităţile naţionale, să le acorde mai multă atenţie, siguranţă şi credit pentru a se dezvolta într-un climat de apreciere a valorilor reale.
JB a încurajat dintotdeauna educaţia în rândul copiilor dată de poliţişti, în mod voluntar, cu scopul reducerii victimelor din rândul copiilor, dar şi a delicvenţei juvenile. Drept răsplată pentru curajul, creativitatea, discernământul, şi originialitatea şi soluţiile date, JB publică eseurile concurenţilor, elevi de gimnaziu şi liceu, de la „Şcoala fără violenţă”.
Trăim într-o lume care este în continuă mişcare. Informaţiile se obţin pe bandă rulantă, din diferite surse. Se pare că şcoala nu reprezintă pentru toată lumea un factor deosebit în dezvoltarea noastră ca viitori adulţi. Conflictele se întâlnesc la tot pasul. Violenţa pare să prindă rădăcini în ţara noastră şi nu numai. Mass-media şi internetul ne deschid noi orizonturi, e mâna destinului câteodată să ştii ce să alegi şi când să te opreşti.
Fiind o persoană tolerantă dar şi sensibilă, îmi este greu să-mi înţeleg semenii care posedă ca bagaj afectiv ,,stările conflictuale’’, ,,injuriile’’, ,,îmbrâncelile” sau se cred ,,eroii” şcolii. Uneori încerc să creionez în mintea mea scuze care să mă facă să îi înţeleg: „poate nu e vina lor sau poate adorm cu ochii în lacrimi, uneori flămânzi, alteori bătuţi”’ şi totuşi… nu se pot controla? Cred că poate au adunat prea multe lacrimi care s-au transformat în bobiţe de ură, pentru semeni, poate din invidie pentru fericirea celorlalţi se comportă nerealist şi nu găsesc calea de mijloc. În interiorul lor se produce o luptă, din care ei trebuie să iasă învingători, vor să impună respect „să se ştie cine e şeful”, să atragă atenţia asupra lor. Toate acestea sunt un tablou al sufletului desenat pe pânza emoţiilor.
Am văzut multe reportaje şi filmuleţe în care protagoniştii actelor de violenţă au fost copii, care s-au transformat în monştri care au ucis alţi copii.
Consider că familia are un rol decisiv în evoluţia şi comportamentul propriului copil. O comunicare deschisă cu copilul lor îl va face pe acesta să înţeleagă pericolele şi viaţa cotidiană.
În fiecare şcoală există conflicte sau stări conflictuale, depinde de noi copiii, cum le aplanăm sau dacă dorim să le dăm amploare. Bineînţeles că şi în şcoala mea există neînţelegeri între copii, jigniri sau ”răutăcisme” din invidie sau gelozie. Adevărul este că nu prea avem timp să le dăm aripi, deoarece suntem „ocupaţi”. Programul cu activităţile educative: multe ore grele, simulări, capacitate ne aşteaptă examene care ne vor ,,arunca” spre maturitate, deci dacă eşti puţin cu picioarele pe pământ, n-ai timp de ”scandal vulcanic şi exploziv”. După ore avem o ,,mică vacanţă”: antrenamentele, care ne detaşează de situaţiile „problemă”, deoarece ne creează o gândire pozitivă, care are un rol deosebit de mare în prevenirea violenţei. Sportul poate canaliza şi îndepărta agresivitatea, poate promova integrarea socială prin jocurile de echipă, acestea promovează recunoaşterea regulilor şi respectarea adversarului.
Recomand tuturor copiilor din toată lumea să îmbrăţişeze activităţile sportive, care te menţin în formă maximă, te fac să te simţi mai bine în propria piele şi te fac mai puternic.
Elev: Marian Mihaela, cls. A VIII-a A
LPS Bihorul
Citiți principiile noastre de moderare aici!