Suntem în prezența unui accident de circulație în cazul în care un eveniment:
a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;
b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;
c) în eveniment a fost implicat cel putin un vehicul în mișcare.
Imediat ce starea de sănătate îi permite, este recomandat ca victima accidentului rutier să meargă la Serviciul de Medicină Legală pentru obținerea unui certificat medico-legal care să ateste numărul de zile de îngrijiri medico-legale necesar pentru vindecare. Termenul în care victima accidentului rutier poate solicita un astfel de certificat medico-legal este de 30 de zile de la data producerii accidentului. În cazul în care victima nu se poate adresa Serviciului de Medicină legală în acest termen, în cauză se va solicita efectuarea unei expertize medicale. În situația în care victima este internată în spital, aceasta trebuie să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală biletul de externare împreună cu toate actele medicale aferente. Foarte important este faptul că, victimele accidentelor rutiere nu trebuie să achite cheltuielile de spitalizare, acestea vor fi suportate de firma de asigurare cu care șoferul răspunzător de producerea accidentului are încheiată polița RCA.
În cazul în care sunteți victima unui accident rutier este necesară formularea unei plângere prealabile împotriva șoferului vinovat de producerea accidentului. Termenul legal în care trebuie formulată plângerea prealabilă este de 3 luni de la data accidentului. În cazul în care nu este cunoscută identitatea șoferului care a produs accidentul se vor efectua cercetări pentru identificarea și tragerea la răspundere a acestuia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!