De asemenea în cazul în care șoferul care a cauzat accidentul a fost la momentul săvârșirii faptei sub influența băuturilor alcoolice fapta va constitui infracțiunea de vătămare corporală din culpă indiferent de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei. De menționat faptul că, șoferul va răspunde pentru prejudiciul cauzat victimei chiar dacă acesta în momentul săvârșirii faptei se afla sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, va constitui infracțiune, indiferent de numărul de zile de îngrijiri medicale, accidentul de circulație care a provocat victimei: a) o infirmitate; b) un prejudiciu estetic grav şi permanent; c) avortul; d) punerea în primejdie a vieții.
În situația în care urmarea produsă nu se încadrează în niciuna din situațiile sus expuse, (victima având nevoie de un număr mai mic de zile de îngrijiri medicale), aceasta se poate adresa instanței civile cu o acțiune în despăgubiri prin care poate solicita daune materiale (în care intră toate cheltuielile făcute de victimă după accident cu hrană suplimentară, medicamente și consultații medicale, transport, diferența dintre venitul realizat anterior accidentului și venitul obținut după vătămare) și daune morale pentru suferințele fizice și psihice provocate victimei prin accident.
Citiți principiile noastre de moderare aici!