Autovehiculele, în vasta lor majoritate cu număr de România, opresc unul câte unul. Vederea „mării” de maşini din faţă este descurajantă. Minutele trec. La fel se duce şi răbdarea. E nevoie de 30 – 40 de minute ca să ajungi la izbăvitoarea „barieră”, în anul de graţie 2016, într-o Europă pe care liderii europeni o vor cât mai unită, mai ales acum, după ce britanicii ne-au spus „bye-bye”. Poliţistele de frontieră nu se grăbesc să ne returneze mândrele buletine româneşti. Românca scanează tacticos. Poliţista maghiară îmi zâmbeşte politicos şi, pare-mi-se, condescendent, părând sau făcând pe ignoranta la auzul protestelor mele, exprimate în aceeaşi limbă engleză a Brexit-ului.
Ce-o interesează pe „hungaropeancă” de mine, românul revoltat că Ungaria şi Europa îl ţine la porţile sale atâta amar de vreme, la zece ani de la aderare? Dimpotrivă, mă pune să deschid portbagajul aproape gol, ca să holbeze ochii câteva secunde la o mini-minge „UEFA Euro 2016” şi un articol vestimentar. Deci, gata, sunt îndeajuns de european şi pot pleca? Nu, încă! Urmează ceremonia returnării buletinelor. Şoferul recalcitrant nu le mai primeşte, conform cutumei, pe toate cele ale pasagerilor. Nu. Acum, poliţista de frontieră maghiară ţine să le returneze fiecărui deţinător în parte. Face prezenţa, ocazie perfectă să ne pocească puţin numele, desigur. O fi făcând exerciţii de dicţie… Deh, plictis mare la importantu-i loc de muncă!
„Acestea sunt reglementările comunitare europene, din care face parte şi România, ca ţară membră. Reglementările sunt menite să combată terorismul şi migraţia ilegală. Personal, regret neplăcerile pe care le trăiesc bihorenii stând la cozi, dar ca român doresc să trăiesc într-o ţară sigură”, îmi declară prefectul Claudiu Pop, în legătură cu deranjul continuu din vamă, precizând că controalele sunt comune. Omul este foarte precaut în această chestiune sensibilă, aşa că ţine la securitatea sa.
O decizie din luna februarie a Consiliului de Miniştri JAI din UE– pentru justiţie şi afaceri interne – luată în Portugalia, a generat aglomeraţia de la porţile Schengen. Controale amănunţite, cărţi de identitate scanate şi portbagaje deschise fără excepţie. Totul pentru a ţine Europa cât mai sigură. Iar cei din afara spaţiului Schengen sunt pe jumătate europeni, pe jumătate paria. Cel puţin aceasta este senzaţia pe care o ai aşteptând zeci de minute în vamă pentru un control de rutină. Zeci de minute care oferă călătorului prilejul de a se gândi dacă nu cumva România a fost chemată în UE doar pentru ca produsele occidentale să-şi poată găsi o nouă piaţă de desfacere… Cel mai mult au de suferit orădenii şi bihorenii care au case în Biharkeresztes şi celelalte sate de pe graniţa cu România şi care trebuie să treacă frontiera zilnic, pentru a ajunge de acasă la locul de muncă şi invers.
În rest, românul sau orice alt călător european prin România are dreptul (şi chiar obligaţia), de a se simţi mai curat, mai uscat, mai sigur, de când e ţinut la rând şi controlat în portbagaj. Iată, deci, cât de eficient combate Uniunea Europeană procedeul paraşutării de jos în sus, cu „jocurile de artificii aferente”.
Aferim, Europa! Şi, vorba cântecului, „God Save The Queen!”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!