Înainte să mă adresez redacțiilor Russmedia, am cerut un drept la replică celor în cauză, având același conținut ca articolul de față. Nu mică mi-a fost mirarea să primesc un răspuns din partea domnului redactor-şef , descriindu-mi replica drept ”ridicolă” și ”victimizatoare”, și cerând detalii suplimentare despre munca mea artistică ”în completarea” replicii. Oferta făcută de Galeriile Visual Kontakt nu ține nici de munca mea, nici de alte proiecte, iar simpla idee de a mi se ”completa” dreptul la replică mă tulbură.
Mă adresez, așadar, redacțiilor Russmedia pentru a fi sigur că ce am de spus ajunge ne-alterat în fața publicului: Pe 2 martie am avut o întâlnire cu domnul consilier Sebastian Lascu, inițiatorul proiectului, cu care am discutat propunerea. Regăsesc multe din punctele dialogului în articolul semnat ”Bihorel”, de unde trag concluzia că domnul consilier a contactat redacția și a dat seamă. La întâlnire a participat și domnul doctor Adrian Pop, martor al întregii discuții despre care țin, la rândul meu, să dau socoteală public.
Domnul consilier, timp de o oră și jumătate, a încercat să mă convingă să retrag oferta galeriei. A mers atât de departe încât să mă amenințe că va șterge personal proiectul Muian, de parcă acest lucru ar trebui să mă sperie și că, dacă nu ajungem la un ”compromis”, nu vor mai exista ”colaborări artistice viitoare” din partea Primăriei – ele nu există nici acum, nici cu noi, nici cu alții. Mi s-a explicat că suma de 10000 de lei este ”derizorie”, și nu contează dacă se pierde, că, pentru dumnealui, ca medic, suma nu importă. Totuși, suma pusă în joc nu este a dumnealui ca medic, ci a orădenilor. Oare banii publici să fie atât de ”derizorii” pentru cei ce îi mânuiesc?
Cei 10000 de lei, alocați în baza unei competiții, sunt suficienți pentru vopsirea cu spray a unui stadion întreg, nu a unui mic pasaj. L-am întrebat pe domnul consilier ce s-ar întâmpla dacă respectivul concurs ar fi câștigat de ETAL, celălalt notoriu ”vandal” al orașului. Am primit patru răspunsuri diferite: ”dacă câștigă, asta e”, ”nu va câștiga”, ”poate nu câștigă” și tăcere. Fiecare să-și aleagă singur adevărul.
Surse din Primărie zvonesc cum că spațiul ar fi destinat tocmai lui ETAL, însă nu trebuie să punem temei pe bârfe. Totuși, îmi pare bizară trecerea de la a oferi propria indemnizație drept recompensă la a accepta ideea de a-l plăti din bani publici pe acest ”vandal”. Domnul consilier ne-a mai spus că dumnealui cunoaște identitatea lui ETAL, dar preferă să o țină ascunsă, că ”nu trebuie scandal”. Din nou, nu înțeleg relația: de la recompensă publică la complicitate tacită drumul este lung și, ce-i drept, scandalos. Oare orădenii sunt de acord ca, în loc de a primi un cadou generos din partea unui ”vandal” cunoscut, să se investească 10000 de lei din banii tuturor în buzunarul unuia necunoscut? Atunci când, oficial, și Primăria, și eu dorim realizarea unui proiect bun, dar un cadou este refuzat în favoarea unei cheltuieli, înțeleg că este mai important să se cheltuie acei bani decât să se realizeze proiectul.
Conform domnului consilier, juriul concursului va fi format din doi arhitecți, doi medici și un singur critic de artă. Nu cred că domnul consilier m-a mințit sau că nu cunoștea componența juriului. În galeriile Visual Kontakt lucrează bursieri ai Academiei Române, rezidenți ai ministerului culturii din Austria, artiști ai Bienalei de la Veneția. Se cer comparate specializările și reușitele pentru că, vrând nevrând, arta stradală este artă. Galeriile Visual Kontakt au publicat o analiză de 15 riscuri ale inițiativei Primăriei, trimisă și domnului consilier înaintea întâlnirii. Acele riscuri sunt noțiuni din ”abecedarul” artei stradale. Însuși domnul consilier mi-a zis că nu știe dacă ”proiectul pilot” va funcționa. Mi-a mai zis și că nu contează dacă apar penisuri (dumnealui a folosit alt cuvânt) pe imaginea cetății, a blazonului orașului sau a altor ”Simboluri ale Oradiei”, tema propusă a concursului. Chiar așa să fie?
De când am lansat propunerea, darul meu nu a fost refuzat, ci a trebuit doar să scriu nenumărate emailuri și să particip la întâlniri ”informale”, respectiv să redactez un drept la replică pentru ”onoarea” de a oferi ceva gratis. De obicei, când oamenii primesc un dar, spun mulțumesc. Iată, însă, o perversă răsturnare: azi, îl umilim pe cel ce oferă un lucru în dar, preferând să cheltuim banii contribuabililor pentru proiecte extravagante. Ba mai mult, sunt atacat de un ziar local renumit pentru agresivitatea sa și, recent, condamnat pentru calomnie și insultă. Înjurături sub pseudonim poate scrie oricine, cuvintele vin gratis. Dacă Bihoreanul ar echivala oferta Visual Kontakt, am putea vorbi despre valoare și judecăți. Până atunci, nu. Situația aceasta este grăitoare nu doar pentru orașul, ci și pentru țara noastră: oricât se protestează, oricât se vorbește la televizor despre schimbare, locul real al cetățeanului este acesta: umilit cu un cadou în mână, refuzat pentru o îndoielnică risipă publică.
Gabriel Miloia
Citiți principiile noastre de moderare aici!