Odată ajunşi acolo, îl întâmpinau pe “Sfântul Nicolae” care era un “drăguţ de biciuşor” cu care aceştia erau “mângâiaţi”. În acele vremuri, elevii care nu învăţau şi aveau un comportament inadecvat erau aspru pedepsiţi corporal. Aceste vremuri de mult apuse au păstrat în zilele noastre o doză de agresivitate practicată de unii dintre profesorii, dar şi elevii noştri.
Puţin mai recentă este perioada foarte cunoscută în care profesorul arunca cu cretă de la tablă asupra elevului rău sau neştiutor. De asemenea cunoaştem metoda “uşoară” de educare a elevilor prin aplicarea unei lovituri de liniar peste degeţelele tremurânde ale copiilor. Nici trasul de urechi, lovirea cu palma peste ceafă sau datul cu capul de bancă nu sunt metode secrete utilizate în trecut de către unii profesori, “foarte iubiţi de altfel de către elevi”.
Violenţa a fost utilizată deseori ca metodă de educare şi astăzi am dori să credem că ea este utilizată mult mai puţin sau chiar deloc. Mass-media şi noua legislaţie a ajutat foarte mult la eradicarea acestui fenomen, profesorii temându-se să mai aplice astfel de metode, putându-şi pierde slujba sau chiar răspunde penal în faţa justiţiei. Totuşi, unii profesori nu au încetat să agreseze elevii chiar dacă printr-un mod mai subtil, cum ar fi agresivitatea verbală (injurii, ironii, bătăi de joc), agresivitatea emoţională (intimidarea, ameninţarea, marginalizarea, discriminarea). Însă aceste abuzuri pot afecta dezvoltarea elevilor în dimensiunile ei esenţiale. Efectele abuzurilor sunt profunde şi nefaste, însoţind elevul de-a lungul vieţii şi având repercursiuni grave în timp.
Din perspectiva noastră, a elevilor, profesorul ideal ar fi acela care ar şti să relaţioneze cu elevii într-un mod părintesc, prietenos, mai degrabă spus, într-un mod democratic, în care fiecare opinie este valoroasă, în care nu criticăm persoanele. Profesorul să ştie să rezolve situaţiile conflictuale fără a recurge la agresiuni verbale, fizice sau emoţionale.
Atunci când unul dintre elevi nu a înţeles exerciţiul sau ideea exprimată, profesorul ar trebui să aibă răbdarea necesară pentru a ne explica din nou, chiar dacă asta ar însemna să îşi piardă o parte din oră. Alte caracteristici ale profesorului ideal, din perspectiva noastră, ar fi corectitudinea şi sinceritatea. Un profesor trebuie să fie corect, sincer şi să nu facă discriminări între elevi, atât în ceea ce priveşte notele cât şi atitudinea faţă de elevi. Profesorul ideal ar trebui să accepte să fie corectat atunci când greşeşte, deoarece oricât de multă experienţă sau cunoştinţe ai avea se poate întâmpla să greşeşti. Am întâlnit cazuri în care profesorul a greşit în ideea exprimată şi nu a acceptat să fie corectat de elevi, reacţionând impulsiv asupra acestora şi crezându-se într-un statut superior elevilor, conform căruia elevii nu ar trebui să îndrăznească să îl corecteze.
Dar trebuie să fim sinceri şi să spunem lucrurilor “pe nume”! Elevii, ca şi cei din poveştile lui Creangă, practică şi azi comportamente nepotrivite faţă de profesori şi faţă de colegi. Astfel că toţi participăm şi putem influenţa în bine sau în rău atmosfera din clasă şi din şcoală. Mulţi dintre elevi deranjează orele, se abat de la subiectul lecţiei, insultă profesorii sau chiar îi ameninţă atunci când primesc o notă proastă. Aceste comportamente îi deranjează pe cei din jur, distrug elanul profesorilor care se zbat să atragă interesul elevilor şi să-i educe cât mai frumos. Toţi avem de pierdut în astfel de situaţii.
În imaginaţia noastră şcoala trebuie să se desfăşoare într-o ambianţă plăcută, în care fiecare elev să se simtă confortabil, să fie valorizat şi apreciat. Profesorii să fie coechipieri în procesul de învăţare, să ne asiste, să ne sprijine, să ne sfătuiască, să ne ajute. Noi, elevii, să apreciem profesorii, să le arătăm în fiecare zi aprecierea noastră pentru ceea ce ne învaţă şi să le mulţumim arătându-le că ne pasă, că ne dorim să fim educaţi şi învăţaţi. Societatea noastră ar trebui să sprijine mult mai mult şcoala care ar trebui să aibă mai multe săli separate de cursuri precum o sală de muzică, o sală de arte, sport, experimente etc. şi elevii să aleagă în funcţie de aptitudinile şi idealurile lor cursurile la care să participe.
Primul lucru de la care putem noi porni este acela de a lua atitudine împotriva violenţei, de orice natură! Nu mai putem tolera comportamentele agresive. Şcoala ideală o putem construi luptând fiecare dintre noi pentru eradicarea violenţei. Nu trebuie să rămânem indiferenţi la o scenă de violenţă dintre doi colegi de şcoală sau clasă! Nu trebuie să rămânem indiferenţi atunci când un profesor este agresiv cu un elev. Nici agresivitatea îndreptată asupra profesorilor nu trebuie să rămână nesancţionată. Am depăşit era sclaviei, niciunii nu suntem stăpânii altora! Astfel că tot ce trebuie să facem este să luăm atitudine, să sancţionăm toate formele violenţei de la cea mai mică manifestare a lor! Aşa vom crea o şcoală mai bună, o şcoală în care să ne simţim în siguranţă, o şcoală în care suntem apreciaţi pentru simplul fapt că suntem oameni!
Trebuie să luăm atitudine împotriva violenţei!
Gabriela Manea şi Giulia Pascar, Colegiul Tehnic nr. 1 Vadu Crişului
Citiți principiile noastre de moderare aici!