Să ne mândrim că Bihorul nu intră la socoteală. În 2005 am fost la inundațiile din comuna Abram. Prima oară ca ziarist, când am constatat că toți localnicii în putere puseseră imediat mâna pe lopeți să-și scoată nămolul din case și curți. Iar apoi am mers la insistențele Asociației Studenților Mediciniști Străini din Oradea, care vroiau să-i ghidez la sinistrați ca să le ducă saci cu hainele pe care nu le mai purtau. Cred că germanul Joe Vollmer și colegii africani nu vor uita curând că au fost primiți în cele mai afectate gospodării cu cafea și ceai cald. Și, culmea, la plecare, au primit de la gazde, și câte un pachet cu haine noi, tricotate la Marghita.
Cât despre ninsorile abundente, cel puțin în satul bunicului meu, tot în zona Marghita, era regulă nescrisă ca toți să-și ducă troienile din curte, cu căruța, până într-o groapă mare, dintre două dealuri, de unde nu mai puteau fi spulberate de vânt înapoi peste sat. Iar din ce își amintește tata, troienile de doi metri nu erau foarte dese, dar nici rare. Dar mai înalte nu au fost, fiindcă nu le lăsau gospodarii să crească, nici măcar la vecinii mai bătrâni sau bolnavi.
Sigur, în Buzău – Vrancea au fost troieni record. Dacă te iei după reporterii TV, zăpada a fost cam la cinci metri peste toate satele în cauză. Încât e de mirare cum au ajuns carele TV în zonă. Păcat doar că nu au filmat și parcursul până în sat, ca să ne dumirim cât a fost zăpada și dincolo de grămezile de omăt adunate, firește, lângă drum.
De mirare și cum au stat buzăuanii în case fără curent, cu geamurile și ușile înzăpezite, deci în întuneric total. Măcar de plictiseală, dacă nu de curiozitate, ar fi putut urca în pod să ridice o ciripă ca să vadă dacă le vine cineva în ajutor sau chiar trebuie să iasă prin acoperiș ca să-și deblocheze fie și un singur geam de acces.
Am văzut totuși, pe un post TV, un reportaj în care apărea un sat „spărgător de grevă” care îndrăznise să lopăteze înainte să ajungă și la ei jandarmii sau armata.
Acum, după câteva zile de acalmie meteo, suntem îndemnați să le trimitem apă de la sute de kilometru fiindcă în propria bătătură nu și-au putut scoate fântâna de sub vreo doi metri de zăpadă. Și, bineînțeles, cadorisiți-i și cu alimente. Fiindcă probabil și-au lăsat morcovii, cartofii și ceapa pe câmp, iar făina, slănina și șunca în ogradă, sub bătaia ninsorii. Nu în cămară, cum e obiceiul în satele ardelenești.
Sunt curios dacă vreo televiziune îi va intervieva pe maramureșenii și membrii Clubului Off-Road care au purces în zonă cu ajutoare, ca să aflăm ce impresii au cules la fața locului. Dar probabil că departamentele TV de știri nu sunt interesate de așa ceva, după cum n-au luat la întrebări nici sătenii care așteptau în case ca soldații să le deszăpezească bătătura.
În final, subliniez că ironiile de mai sus nu privesc satele cu populație îmbătrânită. Dar de bătrânei nu trebuie să nu fie milă în primul rând din cauza troienilor, care oricum se vor topi. Ci fiindcă au rămas singuri. Ori sunt convins că mai toți bihorenii ar fi mers, pe în genunchi sau pe coate, să-și scoată bunicii de sub zăpadă.
Cristian Horgoș
Citiți principiile noastre de moderare aici!