Înscrişi în concursul unic în ţară „Şcoala fără violenţă”, demarat de Poliţia Bihor, 17 liceeni şi 15 elevi de gimnaziu au şi dat soluţii pentru reducerea violenţei de orice fel în rândul minorilor. Ei cer şi celor ce conduc ţara să schimbe priorităţile naţionale, să le acorde mai multă atenţie, siguranţă şi credit pentru a se dezvolta într-un climat de apreciere a valorilor reale.
JB a încurajat dintotdeauna educaţia în rândul copiilor dată de poliţişti, în mod voluntar, cu scopul reducerii victimelor din rândul copiilor, dar şi a delicvenţei juvenile. Drept răsplată pentru curajul, creativitatea, discernământul, şi originialitatea şi soluţiile date, JB publică eseurile concurenţilor, elevi de gimnaziu şi liceu, de la „Şcoala fără violenţă”.
Motto: „Violenţa este una dintre expresiile suferinţei interioare”, aşa cum spune Cătălin Manea, un autor şi manager spiritual.
Sunt copil şi sunt îngrijorat… Întâlnesc violenţă peste tot: în şcoală, pe stradă, uneori chiar şi în cercul meu de prieteni- violenţă verbală, violenţă fizică, violenţă emoţională… Mă întreb oare de ce se întâmplă asta? Oare există o suferinţă ascunsă, tacită, care nu se poate exprima decât în felul acesta?
E-adevărat că uneori simţim că nu avem niciun rost pe această lume, că nimeni nu ne înţelege… Ce ar trebui să facem atunci? Unde ar trebui să căutăm sprijin? În familie, la şcoală, în biserică? Probabil în toate acestea câte puţin, fiecare având misiunea să picure un strop de linişte şi echilibru.
La vârsta mea, apar mici “problemuţe” sentimentale. Ne îndrăgostim uşor, suferim, suntem rebeli, vrem să fim “cool”, să părem “cei mai tari”. Închegăm relaţii cu multă uşurinţă, nu întotdeauna pe principii sănătoase. Acestea pot sfârşi tragic. Mi-e teamă de asta! Alteori, pot să aibă un final fericit. Cunosc o astfel de poveste…
Este vorba de un băiat, nu tocmai cuminte care s-a îndrăgostit de o fată. Făcea parte din grupul celor “bătăuşi”… Într-o zi, a invitat-o în oraş, însă ea, aflând, între timp mai multe lucruri despre el, l-a refuzat. Prietena ei cea mai bună, fiind vecină cu el, o avertizase asupra comportamentului violent. Grupul lui de prieteni au început să pună la cale “un plan de bătaie”. După ore, au vânat-o pe fata pârâcioasă. S-au năpustit asupra ei şi au început să o lovească cu brutalitate. Noroc cu un băiat din gaşca lor care, într-un moment de luciditate, i-a oprit. De altfel, i se spunea “moşul”, tocmai pentru deciziile înţelepte pe care le lua întotdeauna. A încercat să-i conştientizeze asupra gravităţii faptei. Încearcă să-l liniştească mai ales pe “marele îndrăgostit”. Reuşeşte pentru moment şi hotărăsc să stea de vorbă, să caute soluţii. Poate şi-o fi dat seama că dacă tratează situaţia cu agresivitate o va pierde definitiv. Şi-a propus să se schimbe… I-a cerut iertare fetei. “Iubita” n-a fost convinsă întru totul de angajamentele lansate. Timpul va rămâne însă cel mai bun judecător. Eu nu pot decât să mă bucur că vinovatul şi-a recunoscut fapta. Pentru asta consider că povestea a avut un final fericit.
Trăim într-o societate pe care ar trebui să o schimbăm, pe de-o parte prin puterea exemplului, iar pe de altă parte să ne educăm “să supravieţuim”, să învăţăm să ne adaptăm la situaţii mereu noi pentru ca, mai apoi, să ne putem înţelege mai bine pe noi înşine şi apoi unii cu ceilalţi.
Însă, pe mine, nimeni nu mă poate opri să visez… Visez la o lume mai bună, în care bunătatea, iubirea şi înţelepciunea să-şi găsească loc în vieţile noastre.
Oare, voi, oamenilor mari, înţelepţi, buni şi mereu iubitori îmi puteţi arăta că se poate? Voi, părinţilor! Voi, dascălilor! Voi, politicienilor! Lăsaţi-mă să cred în voi! Sunteţi modelele noastre!
Visez, aşadar la o lume mai bună în care “cei mici” să-i înţeleagă pe “cei mari”, iar “cei mari” să-i iubească pe “cei mici”.
Astfel, o să fiu şi eu fericită…
Eleva: Pantiş Miruna
Şcoala: Liceul Ortodox “Episcop Roman Ciorogariu”
Profesor coordonator: Prof. Mirela Rus
Citiți principiile noastre de moderare aici!