Aliat cu de-a sila de la Centru cu PNL-ul lui Cornel Popa şi Bolojan, Mang nu s-a simţit niciodată bine în prea strâmtele straie USL. Strâmte, deşi PSD a reuşit să-şi negocieze toţi atâţi consilieri judeţeni cât are PNL, iar tot prin intermediul USL, PSD a scăpat de statutul de Cenuşăreasă a politicii bihorene, obţinând un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, precum şi un viceprimar la Oradea. Aşadar, în Bihor PSD a câştigat de pe urma alianţei cu liberalii.
Însă, cum PSD nu poate sta în plan secund în nicio alianţă, Mang şi-a croit o strategie în acest sens. Cu liberalii nu putea să aibă o alianţă de nădejde, fiind adversari direcţi, inclusiv doctrinari şi s-a dovedit deja că USL a fost o alianţă de genul „fă-te frate cu dracu până treci puntea”. Nici PDL nu putea fi o variantă pentru Mang, mai cu seamă că aceştia din urmă au ieşit nu demult de sub pulpana duşmanului Băsescu.
Singura variantă acceptabilă pentru PSD Bihor a rămas, astfel, UDMR. O formaţiune politică cu care PSD nu s-ar călca niciodată pe picioare. Dimpotrivă. Mai cu seamă că filiala condusă de Kiss a fost întotdeauna în relaţii bune cu socialiştii maghiari, MSZP fiind fratele transfrontalier al PSD. Dovadă că de când FIDESZ a venit la Putere peste Tisa, fondurile venite dinspre statul maghiar, prin diverse fundaţii, au sărit peste oamenii lui Kiss, căutându-i doar pe oamenii lui Tokes. Cum UDMR e cu MSZP, iar Tokes şi PPMT cu FIDESZ, PSD are tot interesul ca în perspectiva alegerilor europarlamentare din mai să tragă cu MSZP. Alegerile din Ungaria se vor desfăşura tot mai vârtos şi în Ardeal, o dată cu înmulţirea cetăţenilor pe care statul maghiari îi are în România. Ajutând MSZP, PSD ajută UDMR şi contribuie şi la cauza socialiştilor europeni, iar aici Mang se poate gândi că, în cazul unui rezultat pozitiv, va câştiga puncte şi în faţa conducerii centrale a PSD. Un MSZP puternic în Ungaria este şi în interesul PSD, mai cu seamă că relaţiile între cele două ţări au fost pe o pantă ascendentă, atunci când socialiştii au fost şefi în Ungaria.
În plan local, Mang şi PSD speră că, împreună cu UDMR, vor forma un „nucleu dur” al politicii bihorene, care să contrabalanseze polul de putere liberal. Mai mult, pentru 2016, PSD are în vedere sprijinul consistent al UDMR în cursele pentru şefia CJ Bihor şi a Primăriei Oradea.
Pe de altă parte, Bolojan şi Popa ştiu că, atâta vreme cât sunt la timona judeţului, au nevoie ca în 2016 să pună ceva pe masa electoratului. Să finalizeze proiecte, atât în Oradea, cât şi în judeţ. Chiar dacă în Capitală PNL a ajuns partid de Opoziţie. Ultimul exemplu: soluţia comună găsită de cei doi pentru Muzeu şi Aeroport, ce va trebui validată de Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. Iar dacă aici PSD şi UDMR se vor opune, liberalii îi vor putea arăta cu degetul, ca fiind „gică-contra”. Cert e că în următorii ani, jocul politic se va ascuţi în Bihor. Cu un Guvern în spate, PSD şi UDMR vor căuta să câştige teren electoral, inclusiv subliniind greşelile administraţiei liberale. Dincoace, Bolojan şi Popa vor căuta să-şi facă publicitate propriilor proiecte venite, nu-i aşa?, „în interesul judeţului şi al municipiului”. Iar cei ce le vor bloca, vor fi trimişi trimişi la stâlpul infamiei. Indiferent că au sau nu dreptate. Dansul curtenitor pentru cucerirea alegătorului bihorean a reînceput. Doar de n-ar cădea întreg judeţul victimă colaterală. Ţineţi-vă bine!
Citiți principiile noastre de moderare aici!