În ceea ce priveşte aceste creanţe, este imperios necesar să fie constatate printr-un înscris însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege, acestea putând fii contracte, facturi, confirmări ale soldului, etc.
Cu titlu de excepţie, amintim că nu sunt incluse în sfera de aplicare a acestei proceduri, creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a acestei proceduri, art. 1016 NCPC prevede că partea îndreptăţită poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă să judece cauza în fond.
Această procedură a fost reglementată de către legiuitor ca fiind o expresie a principiului celerităţii procesuale, astfel încât creditorul care îşi fundamentează creanţa pe raporturi juridice al căror conţinut este vădit fondat să îşi satisfacă creanţa în cel mai scurt timp posibil.
În acest sens, ansamblul probator pe care se fundamentează pretenţia este limitat la înscrisurile de referinţă şi declaraţiile părţilor. În caz contrar, instanţa va considera necesar ca pretenţia să fie dedusă judecăţii conform procedurii de drept comun, respingând cererea creditorului printr-o încheiere.
Avantajele acestei proceduri constau în soluţionarea într-un termen relativ scurt a cererii de emitere a ordonanţei de plată, valoarea scazută a taxei de timbru, caracterul executoriu al hotărârii, precum şi posibilitatea creditorului de a solicita instanţei instituirea măsurilor asigurătorii pentru garantarea solvabilităţii debitorului la momentul emiterii ordonanţei de plată de către instanţă.
Acest aspect este în total acord cu prevederile art. 952 NCPC, care conferă acest drept de instituire a sechestrului asigurător în favoarea creditorului unei sume de bani până la obţinerea unui titlu executoriu în temeiul căruia să îşi poată satisface respectiva creanţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!