Există o tendință a unor magistrați de a conferi o anumită ”forță” acuzațiilor cuprinse în rechizitoriu, deși probele care ar trebui să le susțină uneori lipsesc sau sunt contradictorii , nefiind clare , certe și sigure pentru a putea fundamenta o hotărâre de condamnare.
Condamnarea unei persoane se pronunță dacă instanța constată , dincolo de orice îndoială rezonabilă , că fapta există , constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat ( art. 396 alin. 2 Cod pr. pen. ).
Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă . După administrarea întregului probatoriu , orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului ( art. 4 Cod pr. pen. ).
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare , persoana este considerată nevinovată ( art. 23 alin. 11 din Constituția României ).
Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită ( art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamnetale ).
Citiți principiile noastre de moderare aici!