Așa cum se întâmplă în majoritatea tărilor din Uniunea Europeană și un numai, statul român va încerca să pună mai mare accent pe recuperarea prejudiciilor cauzate prin comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală.
Dacă în data de 29 mai 2018, Senatul adopta o propunere legislativă de modificare a legii privind combaterea eveziunii fiscale, acum urmează să legifereze Camera Deputaților ca for decizional.
Marți, 9 octombrie 2018, comisia juridică a Camerei Deputaților a dat aviz favorabil pentru modificarea legii evaziunii fiscale.
În prezent, conform articolului 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate (dispoziție aplicabilă pentru faptele comise după data de 1 februarie 2014).
Modificarea legislativă care ar urma să fie adoptată de către Camera Deputaților prevede că o persoană care a comis infracțiunea de evaziune fiscală poate plăti întreg prejudiciul cauzat majorat cu 20% din baza de calcul , la care se adaugă dobânzile și penalitățile . Dacă aceste sume sunt achitate urmează să se dispună renunțarea la urmărire penală , amendă penală sau o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere , în funcție de faza procesuală în care se află dosarul penal și momentul până la care se achită aceste sume de bani.
Dacă Senatul a decis ca suma care trebuie să fie achitată să fie compusă din prejudiciul efectiv cauzat, majorat cu 50% din baza de calcul , Camera Deputaților se pare că va decide că suma care trebuie achitată să fie compusă din prejudiciul efectiv cauzat la care să se adauge o majorare de 20% din baza de calcul . La aceste sume se vor adăuga dobânzile și penalitățile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!