Asociațiile de consumatori pot astfel să ceară instanței de judecată să dispună încetarea folosirii acestora, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Un alt aspect interesant îl constituie faptul că, potrivit art. 12 alin. (1) al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, organele de control abilitate, în speță Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, au obligația de a sesiza tribunalul de la sediul băncii, cu solicitarea de a obliga banca să modifice toate contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Cu toate acestea în practică sunt puține cazurile, dacă nu inexistente, în care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului sesizează instanța de judecată în vederea eliminării clauzelor abuzive. Considerăm că ar fi oportună sesizarea instanței de către Protecția Consumatorului, în sensul a obliga o bancă să elimine clauzele abuzive, motivat de faptul că s-ar economisi resurse financiare ale cetățenilor, care sunt obligați astfel să dea în judecată banca în mod individual pentru eliminarea clauzelor abuzive. De asemenea s-ar degreva instanțele judecătorești de nenumăratele cazuri referitoare la clauzele abuzive din contractele încheiate cu unitățile bancare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!