Atestată prima dată în anul 1113 sub numele de Varadinum, Oradea împlinește acum 905 ani. În tot acest răstimp, orașul a fost condus de felurite nații, care i-au influențat, fiecare, atât forma, cât și fondul.
Devenit, involuntar sau nu, o pâlnie a confluențelor româno-maghiare, la care se adaugă azi recunoștința instituționalizată pentru tezaurul arhitectonic și cultural moștenit de la comunitatea evreiască, Oradea se remarcă în spațiul românesc ca un oraș cu un potențial cosmopolit remarcabil, la scara sa.
Noi, orădenii de azi, avem motive să ne putem mândri cu Oradea noastră. Orașul a cunoscut schimbări vizibile, iar Municipalitatea se arată preocupată de dezvoltarea orașului și pe mai departe.
Pentru a onora Centenarul României moderne, primarul Ilie Bolojan a ținut ca în acest an să coloreze Centrul Oradiei în roș-galben-albastru. O inițiativă normală, ce ține de mândria unui popor și care, sper eu, nu este socotită apăsătoare pentru orădenii de alte etnii.
Dincolo, însă, de festivismul acestor zile, cred că primarul Bolojan are datoria de a nu-l pierde din vedere pe orădeanul obișnuit, atunci când face și preface planuri pentru un oraș ce poartă deja pecetea sa.
Sigur că omul votează „ce se vede”, însă adesea este cel puțin la fel de important și ceea ce nu toată lumea vede. Mulți spun că Oradea este mai mică decât Clujul și Timișoara. Și au dreptate. Însă, teritorial, discuția se nuanțează. Oradea are teritoriu din belșug, însă și o mare problemă: în mare parte, orașul este… rural! Cei care trăiesc pe dealuri, prin zonele Podgoria, Doja (înspre pădure), Iorga sau Oncea cunosc din plin și lipsurile acestui oraș. Orădenii dezvoltă orașul tot mai mult, că vorbim despre dealuri sau despre direcția de dezvoltare sud, sud-est, însă administrația locală nu este în stare să țină pasul. A ține pasul se traduce prin rețele de apă-canal și, desigur, prin străzi asfaltate. Aceasta pe lângă alte „fandoseli”, precum parcuri, școli și grădinițe în proximitate.
O urbe nu poate fi definită doar prin zona sa centrală, prin bulevarde și prin marile noduri de trafic. Un oraș ce vrea să magnetizeze trebuie să ofere premisele unei dezvoltări accelerate, inclusiv prin încurajarea extinderii limitelor sale. Fără utilități, nu putem vorbi despre dezvoltare. Sigur, resursele financiare sunt limitate. Dar constatăm că sunt limitate doar acolo unde primarul nu se uită. În schimb, devin aparent nelimitate pentru proiectele ce îl stârnesc din cale afară pe edilul-șef. Pe undeva, e normal. Însă la fel de normală e și dorința fiecărui orădean de a se bucura și de beneficiile statutului său. Nu doar de obligațiile fiscale care, iată, sunt tot mai agresive de la un an la altul.
Însă, deh, acesta este prețul dezvoltării asimetrice.
La mulți ani, Oradea! La mulți ani, orădeni!
Citiți principiile noastre de moderare aici!