În timp ce România se apropie tot mai mult de SUA, Ungaria se lipeşte tot mai mult de Moscova. Iar Moscova, deloc întâmplător, apelează tot mai mult la China, încercând să-şi diversifice pieţele unde poate exporta energie. Cu o insignă reprezentând drapelele român şi american prinsă la piept, Zgonea vorbea despre exportul de securitate al României, prin comportamentul său euro-atlantist, plin de toleranţă şi faţă de minorităţile naţionale. Iată, însă, că în regiune lucrurile se complică. La un moment dat, Zgonea făcea o paralelă deloc plăcută, dar utilă, între evenimentele de acum şi ceea ce se întâmpla în Europa anilor ’30, înaintea izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial.
Aşa şi e. Vedem o putere destabilizatoare: Rusia. Vedem un partenieriat economic Rusia – Germania (din nou Gazprom-ul), aşa cum s-a semnat de câteva zile şi între Gazprom şi grupul chinez CNPC, pentru livrarea de gaze către China, în următorii 30 de ani, la preţ ţinut secret! Nu trebuie să uităn de pactul nazisto-sovietic Ribbentrop – Molotov, chiar dacă o asemenea paralelă ar părea acum deplasată. Şi chiar sper să şi fie. Vedem o Uniune Europeană destul de slabă în reacţii, concomitent cu o aglomerare a forţelor de extremă dreaptă pe continent, ce ameninţă tot mai mult formaţiunile politice echilibrate. Vedem discursuri naţionaliste şi relativ expansioniste – cazul Ungariei, chiar secesioniste – cazul Cataloniei şi a Scoţiei, adăugate fostei Iugoslavii, unde Vestul a catalizat fărâmiţarea dusă până la extreme. Poate că acţiunile NATO-UE din spaţiul fostei Iugoslavii se vor întoarce ca un bumerang, în capul Europei. Să ne ferească Dumnezeu să vrem o Europă tot mai unită şi să primim, în schimb, un Al Treilea Război Mondial!
Citiți principiile noastre de moderare aici!