Nefericita implicare a politicienilor... ...în treburile artistice ale Teatrului Regina Maria

Fără prea multe explicații, fără menajamente, fără o evaluare publică, eventual…
Intervenția mea în presă era una care încerca să apere niște principii, înainte de a apăra un om. Pentru că mi-am petrecut treizeci de ani în teatru ca secretar literar și încă în anii comunismului, când nu prea aveam cum să comentăm una alta, fiindcă ni se închidea repede gura, mai cu frica, mai cu amenințarea, nu-mi era și nu-mi este indiferent cum stau azi lucrurile, azi când, de bine de rău, oamenii nu mai au nici un motiv să tacă. Și nici o scuză dacă tac.

Se pare însă că indignarea mea n-a avut nici un ecou, acolo sus, unde deciziile nu se discută, se execută… Parcă întocmai ca în vremurile de tristă amintire.

Interimat

Instalarea actriței Elvira Râmbu ca interimar părea o soluție de avarie. În definitiv ea, o actriță bine cotată, o profesionistă, cu lecturi serioase și cultură teatrală incontestabilă, a mai condus Teatrul orădean ca directoare și n-a făcut-o chiar rău, nu era străină de treburile instituției, așa că, dacă asta era situația, iar eu nu am decât sentimente bune față de teatru și față de actorii cu care sunt în relații de prietenie, chiar și atunci când nu scriu numai de bine despre ei, am continuat, ca și până atunci să trec pe la direcție, să văd spectacole, să scriu cronici, să stau de vorbă cu colegii mei. Ce am văzut nu m-a speriat, ca pe alți colegi, ceva mai aspri în judecăți și mai duri în verdicte; ea și-a făcut, firesc, o echipă cu care a gândit un program, un repertoriu, un Festival, turnee, colaboratori, etc. Prin urmare și-a luat alături un coleg, pe Andrian Locovei, pe regizorul Petru Vutcărău, un nume absolut stimabil din lumea teatrului, a păstrat-o pe Victoria Balint ca director de programe, l-a instalat pe Sebastian Lupu ca director la Teatrul Arcadia, aflat și el în subordinea Teatrului Regina Maria, a invitat regizori tineri să monteze spectacole sau a continuat o idee a lui Daniel, adică a montat un spectacol muzical mult gustat de public, („Sunetul muzicii” ) acestea, să le zic evenimente teatrale, cu minusurile de rigoare (nu toate spectacolele au fost victorii certe, dar asta se întâmplă și altora). A făcut ce credea ea că e mai bine, în limitele impuse de interimat.

Turneele organizate în țară, dar și în Turcia, Rusia, Germania, Ucraina, aflăm că au fost și ele reușite, nicidecum eșecuri. Artistice, cel puțin, financiare nu știu. Prezența la Festivaluri naționale și internaționale, la Festivalul Național, ediția 2019, cu spectacolul „Avalanșa” iarăși nu pot fi ignorate, deci s-ar bifa cu plus. Aflu acum că a renunțat la colaborarea cu regizorul Bocsardi, un regizor foarte bun de altfel, dar, care, în accepția noii managere, ridica cheltuielile cu montarea și plata colaboratorilor la sume prea mari pentru bugetul existent. Nu știu exact cum stau lucrurile, acestea sunt chestiuni strict interne, de ordin financiar, administrativ. De unde și posibile imputări de sume date în avans, etc. Ce mai, încurcături ce nu puteau (sau puteau ?) fi prevenite…

Aflu însă, din presă, eu nu știam, că noua conducere ar fi eliminat din repertoriul curent spectacolele puse în scenă de Vulcu, sau că l-ar fi scos, după pensionarea cam forțată???? chiar și din site-ul Teatrului și că l-ar fi umilit oferindu-i o sumă neînsemnată pentru colaborarea la spectacolele în care mai joacă. Dacă au făcut toate astea, evident nu le face cinste, poate sunt chiar abuzuri. Este doar punctul de vedere al lui Daniel. Elvira o să răspundă desigur și ea.

Dar de ce să scrie un jurnalist (și încă unul pe care-l prețuiesc mult) că cei din noua conducere interimară, fiindcă vin din Chișinău și Cernăuți „trag” teatrul cumva spre ruși ?
Ba, un confrate trecut de optzeci de ani, necăjit că nu e acceptat drept colaborator, i-a numit pe cei doi interimari kaghebiști. O, Doamne, aici am ajuns? De ce oare n-am auzit că sunt „frații noștri de peste Prut ”? La urma urmelor ei au venit la Oradea de peste douăzeci de ani, așa că… sunt de-acuma bihoreni.

Și apoi, chiar dacă ar fi așa, (cei doi au școală de teatru rusească) hai să fim serioși: dincolo de ce fac și desfac Putin și politicienii lui, TEATRUL rusesc se află printre cele mai bune din lume, iar cei doi nu par a fi spioni… Problema nu e că unii acuză, că alții se apără. Până la urmă toți vor spune că au dreptate. Problema e alta. Cu totul alta.

Cui folosește?

Toate aceste mizerabile evenimente care fac rău Teatrului din Oradea, maculându-i imaginea, se datorează amestecului nedorit, neavenit al politicienilor noștri locali.

Șefii Consiliului Județean dau banii, aud… Și ce dacă ? Sunt oare banii lor sau ai noștri, ai bihorenilor, ai românilor contribuabili ? Ei decid soarta teatrului ? Ei, cei pe care nu-i prea vede nimeni în sala de spectacole, la premiere, ei, cei pe care nu-i interesează și nici nu înțeleg în profunzime mersul instituției, „bucătăria” ei, rostul ei educativ, gustul și dorințele publicului căruia i se adresează…. Dar dacă nu știu cum se face un repertoriu, care sunt valorile naționale în materie de regie, de scenografie, valorile dramaturgiei românești și străine, dacă nu sunt interesați de felul cum sunt tratați actorii și dacă sunt mulțumiți nu doar de salariu, ci și de condițiile în care joacă pe scenă, de atât de necesara „creștere, evoluție” profesională, atunci cum de își permit să bulverseze o instituție profesionistă ca teatrul, în plină desfășurare a unei stagiuni? Acum caută vinovați, când vinovații s-ar putea găsi printre ei, care au reușit să bage zâzanie într-o instituție de cultură, între colegii care joacă alături seară de seară, învrăjbindu-i, în loc să-i pună în armonie? Cui folosește această bâlbâială, această harababură, această stare confuză instalată cu nepăsare, creată, cum chiar cred, la limita legalității ?

Și, da, cui folosește un scandal atent mediatizat, în locul unor discuții pe ardente teme artistice?

De fapt numai cine nu vrea, nu vede cum, în bătaie de joc, tergiversând, după judecăți interminabile, funcționarii de la Consilul Județean l-au repus cică în drepturi pe Vulcu, în ultimele trei zile din mandat ? Ce să facă omul în trei zile ? O conferință de presă, eventual, în care să încerce să explice cum s-au petrecut lucrurile, cel puțin din punctul lui de vedere..? De fapt i s-a anulat astfel, în mod incorect chiar și juridic, orice posibilitate de a mai veni la conducerea teatrului. Ați descoperit cumva în acest gest o notă de respect pentru un om, un semn de politețe ?
Iar interimara ce să facă și ea ? Să continue ce a început, să explice permanent, ce are dreptul să intreprindă și ce nu, să caute colaboratori, să nu-i mai caute ? Ce proiecte de viitor poate gândi un manager în aceste condiții de provizorat?

Oare au dreptul acești funcționari, numai și numai pentru că dețin pentru o vreme puterea și pot lua decizii, să se tot joace astfel cu destinele oamenilor, cu sensibilitatea lor, cu atât mai mult cu cât ei sunt și artiști? Și cu destinul unei instituții de mare importanță pentru comunitate cum e teatrul ? Nu există nimeni care să spună STOP, celor puși de fapt să administreze cinstit, să ajute, să sprijine, să dirijeze atent instituțiile din subordine, nu să încurce lucrurile, fiindcă, așa cum vedem, ei nu o dată chiar le încurcă motivând că fac ordine, că ” fac dreptate”, când de fapt răspund obedient unor comenzi politice?

Nu discut, cum ați observat, priceperea, eficiența, valoarea unei conduceri sau a alteia. Aici discuția ar fi lungă și laborioasă, necesită nu doar cunoștințe teatrale, ci și pricepere în management. Remarc doar cât rău face amestecul politicienilor în delicatele treburi teatrale ale unei instituții care are menirea să aducă bucurie tuturor oamenilor, indiferent de culoarea lor politică, să-i facă mai buni, mai omenoși, mai puternici, mai liberi, dar și să „îndrepte năravuri”, cum spune poetul. Când se va pune oare punct acestor manevre nefaste, incorecte, acestor nefirești și nefericite implicări ale politicului în viața unui teatru?

E o întrebare, poate retorică, dar cine știe??

Elisabeta POP
vetutapop@gmail.com