Înscrişi în concursul unic în ţară „Şcoala fără violenţă”, demarat de Poliţia Bihor, 17 liceeni şi 15 elevi de gimnaziu au şi dat soluţii pentru reducerea violenţei de orice fel în rândul minorilor. Ei cer şi celor ce conduc ţara să schimbe priorităţile naţionale, să le acorde mai multă atenţie, siguranţă şi credit pentru a se dezvolta într-un climat de apreciere a valorilor reale.
JB a încurajat dintotdeauna educaţia în rândul copiilor dată de poliţişti, în mod voluntar, cu scopul reducerii victimelor din rândul copiilor, dar şi a delicvenţei juvenile. Drept răsplată pentru curajul, creativitatea, discernământul, şi originialitatea şi soluţiile date, JB publică eseurile concurenţilor, elevi de gimnaziu şi liceu, de la „Şcoala fără violenţă”.
Violența? Agresiune? Cuvinte cu care vrând nevrând ne-am familiarizat încă din clasa a IV-a, pregătindu-ne pentru Olimpiada de Educație Civică. Am aflat atunci multe lucruri despre drepturile și obligațiile pe care le avem dar am aflat multe lucruri și despre această față dură și violentă din lumea copilăriei.
Din nefericire, unii dintre noi trăiesc pe propria piele aceste consecințe ale bullying-ului, fenomen care se pare că este la el acasă și în România. Violența verbală sau fizică se pare că este un mod de viață pentru unii dintre noi . De ce? Care sunt cauzele? Noi copiii ni le putem explica mai greu. Ne putem explica mai greu de ce un copil agreseaza un alt copil, de ce un copil din partener de joacă se transformă în agresor , de ce uneori adulții privesc cu superficialitate durerea agresatului.
Specialiștii ne explică așa cum pot ei mai bine că unii copii sunt agresivi deoarece aceștia au fost izolați și simt o nevoie puternică de a aparține unui grup, însă ei nu posedă abilitățile sociale de a-și păstra prietenii. Mulți copii nu pot evalua violența școlară ca fiind negativă sau inacceptabilă, așa cum o fac adulții și există pericolul de a interpreta aceste acte de agresiune cu amuzament sau distracție. Astfel, ei nu percep vreun motiv pentru care să prevină aceste agresiuni atât timp cât le aduc o anumită stare de bucurie.
Ce dureros! Durerea provocată unui alt copil să-ți inducă o stare de bucurie! Este greu de crezut! Este greu de crezut că unii dintre noi căutăm bucuria în lucrurile condamnabile. Este greu că nu putem sau nu vrem să căutăm bucuria acolo unde ea cu adevărat există.
Bucuria! Fericirea! Miruna căuta și ea fericirea. Părinții ei credeau că au găsit fericirea atunci când s-au mutat în Italia împreună cu Miruna. Peninsula nu le-a oferit bogăția la care sperau și după cinci ani s-au întors în România.
Miruna, fata cu ochii azurii o ia de la capăt într-o școală nouă, cu colegi noi, cu noi probleme. Zorii dimineții au însoțit-o cu curaj spre școala de la acare avea mari așteptări. S-a întors din Italia cu un mare bagaj de suferință . Colegii latini nu au acceptat-o niciodată. Chiar dacă era cea mai bună în clasă, chiar dacă a transformat altruismul într-o virtute , lucrurile nu s-au schimbat.
Întoarcerea în România aducea cu ea o oază de speranță. Surpriză! Cei care trebuiau să o primească cu bucurie i-au întors iniţial spatele, apoi accentul ei a devenit un motiv de veșnică ironie. I-au rezervat ultima bancă , cea a inexistenților!
Adaptarea nu părea a fi atât de ușoară pe cât sperase, dar nu mai voia să-și supere părinții care erau și așa mult prea ocupați cu găsirea unui loc de muncă în țara natală. Se găseau în fiecare zi motive noi pentru a provoca durere, caietele stăteau jos și nu pe bancă, pachetul cu mâncare de asemenea împrăștiat pe jos…… și în final fu botezată RATATA. Era prea mult pentru un copil de doar zece ani.
Interesul scăzut pentru școală fu într-un final observant de către părinți și Miruna a fost nevoită să-și verse amarul. Surpriză! Din discuția cu profesorii a rezultat că Miruna era un copil mult prea sensibil. Era oare prea sensibilă Miruna? Era problema Mirunei una care trebuia trecută cu vederea? Cine putea să o ajute pe Miruna?
Multe întrebări se nasc și azi în capul meu. M-a durut atitudinea pe care copiii o aveau față de Miruna. M-a durut faptul că eu nu puteam face nimic. Știți ce se întâmplă atunci când ești de partea agresatului ? Devii agresat.
Unde erau cei care puteau stopa această agresiune psihică pornită împotriva gingașei fetițe? Unde erau cei care puteau lumina mințile celor care trăiau pentru a face rău , care credeau că ei dețin secretul lumii și că ei nu vor putea trece prin astfel de umilințe niciodată?
Cu siguranță împreună vom reuși, vom arăta lumii întregi că dragostea și respectul arătat celui de lângă noi ne transformă în oameni de valoare!
Elev- Haragoș Alexandru
Prof. coordonator – Straton Monica
Liceul Tehnologic nr. 1 Șuncuiuș
Citiți principiile noastre de moderare aici!