Mai mult decât atât, vinovăția medicului acuzat de malpraxis nu este ușor de dovedit, unul dintre motive fiind faptul că aceștia sunt cercetați de alți colegi, medici la rândul lor, din cadrul Colegiului Medicilor, ridicând unele semne de întrebare cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea acestui organ de control. Drept urmare, în România există relativ puține procese de malpraxis comparativ cu Statele Unite ale Americii unde anual se desfășoară în jur de 50.000 de procese de malpraxis. Având în vedere faptul că 700 de unități medicale din această țară pierd din această cauză peste 4.5 miliarde de dolari, este de la sine înțeles că grija pentru pacient este o prioritate prin excelență.
Pacientul poate primi despăgubiri în funcție de prejudiciul care i-a fost creat, în funcție de afecțiunea suferită și cât de urgentă a fost starea sa. Despăgubirile, care se acordă ca sumă globală, cu caracter viager sau temporar, pot fi extinse de instanță în cazul în care pacientul este ulterior încadrat cu grad de handicap în urma problemelor suferite. Pe lângă obligarea personalului medical autor al erorilor medicale generatoare de prejudicii la plata unor sume de bani cu titlu de daune materiale şi morale, se poate trage la răspundere și unitatea medicală de stat sau privată, aceasta din urmă ca parte responsabilă civilmente.
Reprezintă cauze frecvente de malpraxis nedepistarea la timp a hemoragiilor după operație sau în urma unor traumatisme. bolnavul suferind complicații severe sau chiar decedează. Un alt caz de malpraxis, destul de frecvent, constă în fapta unei medic sau asistente de a uita pur și simplu pansamente sau diferite instrumente în corpul pacientului. Tratamentul întârziat poate constitui un caz de malpraxis în cazul în care medicul nu depistează la timp boala pacientului său, iar din acest motiv, bolnavul nu este internat la spital, chiar dacă ar avea nevoie. Boala evoluează însă medicii nu intervin. Pacientului i se prescrie un tratament corespunzător prea târziu.
În ceea ce privește verdictul referitor la culpa medicală, acesta aparține doar teoretic judecătorului, pentru că soluția se bazează aproape în totalitate (e aproape imposibil să probezi cu martori peste expertiza medico-legală) pe concluziile celor de la Medicină-Legală și pe deciziile Colegiilor de Medici. Pe scurt, doctorilor li se cere să aprecieze dacă colegii lor (uneori prieteni sau rude) au greșit. Consider că în primul rând trebuie schimbată mentalitatea medicilor, a celor care trebuie să constate eventuale culpe medicale, a unităților medicale publice sau private și nu în ultimul rând a societăților care încheie asigurări pentru malpraxis, care ar trebui să soluționeze pe cale amiabilă majoritatea acestor cazuri prin plata tratamentelor pentru îmbunătățirea stării de sănătate, agravate, ca urmare a unei culpe medicale, sau chiar a eventualelor daune materiale și morale pentru pacientul afectat sau pentru aparținătorii acestuia în caz de deces.
Citiți principiile noastre de moderare aici!