Proiectul este finanțat de Comisia Europeană și se desfășoară în perioada 2015/2017. La el participă șase țări din Uniunea Europeană: Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania, România și Spania. De această dată, delegația Liceului Teoretic Lucian Blaga din Oradea a fost alcătuită din profesorii: Delia Iova – directorul școlii, Dorina Mirodot și Sandor Traier-coordonatorii proiectului. Gazdele noastre au fost profesorii și elevii de la Colegio San Ramo y San Antonio din Madrid.
Primul lucru care ne-a frapat la sosirea în Madrid a fost vremea frumoasă și călduroasă: primăvara a ajuns acolo mai devreme decât la noi. Străzile sunt pline de flori, copacii au înverzit, totul este curat și civilizat.
După o primire călduroasă, cu cântece și voie bună, au urmat activitățile programate a fi desfășurate în timpul celor două zile de activitate. Tema principală a întâlnirii a fost “Cum putem contribui la protejarea monumentelor din Patrimoniul UNESCO”. În urma activităților desfășurate cu elevii, fiecare țară participantă a prezentat câte un material care cuprindea părerea elevilor despre tema pusă în discuție și câte un filmuleț cu secvențe din lecțiile desfășurate la clasă, în care au fost integrate informații despre monumentele din Patrimoniul UNESCO al fiecărei țări. Elevii orădeni au pregătit o prezentare PowerPoint cu un program de ocrotire a monumentelor UNESCO din Romania, care a fost apreciat de toată lumea datorită originalității lui. Amintim doar că au realizat “5 porunci pentru ocotirea și salvarea monumentelor”, dintre care vă prezentăm două: “Cherish them-Don’t let them perish”( Prețuim- Nu disprețuim) ,”Heal them – not kill them” ( Vindecă – Nu ucide). De asemenea filmul nostru a prezentat secvențe dintr-o lecție de limba engleză susținută de doamna profesoară Mirodot Dorina. Tot acum s-a definitivat culegerea de articole metodice ce urmează a fi tipărită pentru a fi un ghid pentru colegii noștri profesori și s-au discutat activitățile ce urmează a fi desfășurate până la următoarea întâlnire.
A urmat apoi partea mai plăcută a vizitei în care inimoșii noștri parteneri ne-au prezentat și pe viu o parte din frumusețile și misterele Madridului. Ne-am despărțit cu greu de Madrid, dar am promis că vom reveni.
Următoarea și ultima întâlnire transnațională a proiectului va avea loc la Oradea, la începutul lunii mai. Vom încerca și noi, atunci, să le dezvăluim partenerilor noștri frumusețile României și ale Oradiei.
Prof. Dorina Mirodot
Citiți principiile noastre de moderare aici!