Dacă e să ne raportăm la o zicală din bătrâni „lunea nici iarba nu crește”, motiv pentru care echipa Bihon.ro a decis să nu se îngrijească de responsabilitățile zilei de luni, ci să servească cititorilor o evadare din cotidian prin abordarea unor teme de actualitate.
Principala preocupare a oamenilor, din punct de vedere social, este să discute: dicuții cu sau fără rost, discuții despre vreme sau eficiente, discuții de suflet sau simple bârfe. Concret, cât e ziua de lungă: vorbim. Puțini însă conștientizează puterea de dincolo de cuvintele rostite și tot la fel de puțini știu să/cum să își vorbească. Astfel că, de această dată au fost luate în vizor cuvintele.
Puterea nevăzută a cuvintelor
Atunci când oamenii folosesc un limbaj sărac, duc sau vor duce cu siguranță o viață emoțională săracă. Oamenii care își însușesc un vocabular bogat, cu multe nuanțe lingvistice, îl vor putea folosi pentru a-și descrie cât mai nuanțat și expresiv, experiențele trăite.
Astfel, prin simpla modificare a limbajului, a cuvintelor folosite zi de zi pentru a vă descrie experiențele, gândurile, ideile și emoțiile, trecute, prezente și viitoare, legate mai ales de propria persoană, vă puteți modifica, uneori aproape imediat, modul în care gândiți, simțiți și trăiți.
Cuvintele sunt de fapt reprezentarea lingvistică a modului în care experimentăm viața. Pornind de la acest simplu fapt, ajungem la o concluzie extrem de importantă: modul în care folosim cuvintele ne poate modifica gândirea, percepțiile asupra vieții și viața afectivă (emoțiile și sentimentele).
Modul în care interpretăm situațiile derivă din experiențele pe care le-am trăit. Aceste experiențe determină gândurile noastre care mai apoi sunt puse în cuvinte. Astfel, putem sparge, rupe această barieră creată de experiențele nefaste trăite, prin exersarea conștientă a unui limbaj ce poate destructura, scurtcircuita acest mod distructiv de percepere și interpretare a realității, mod care de altfel nu mai are nimic de-a face cu experiențele dureroase trecute.
Dacă vom întreba mai multe persoane, martore ale unui eveniment, care sunt gândurile și emoțiile lor legate de acest eveniment, vom primi o multitudine de cuvinte care reflectă de fapt modul general de gândire al persoanei, care nu este nimic altceva decât expresia experiențelor trecute.
Dar această cauzalitate: experiență trecută – experiență prezentă – gând – cuvânt poate fi reversibilă, precum existența celor 70 de râuri care pot curge invers, de la revărsare către izvoare. Astfel, folosind un cuvânt sau o expresie adecvată și exersând exprimarea, ne putem modifica complet viața și chiar destinul. Dacă dorim aceste modificări pozitive în viața noastră, este extrem de important să devenim foarte atenți la modul în care selectăm cuvintele pe care dorim să le utilizăm.
Primul pas, conștientizarea
Deveniți conștienți de cuvintele pe care le folosiți, iar dacă acestea vă creează o stare neplăcută, învățați să renunțați la acele cuvinte pe care le puteți înlocui cu altele care vă pot crea o stare pozitivă, dinamică.
Identificați vocabularul negativ pe care îl folosiți și schimbați-l cu unul nou respectând câteva reguli simple dar de bază. Puteți modifica modele de gândire, atitudinale și comportamentale rigide sau negative, puteți deveni împliniți, fericiți, mulțumiți și bucuroși. Puteți ajunge la rezultate total diferite, vă puteți modifica fundamental emoțiile, sentimentele și mai ales relația cu voi înșivă și cu ceilalți. Puteți chiar utiliza noul vocabular pentru a-i ajuta pe ceilalți.
Atunci când spuneți în glumă persoanei iubite: „te părăsesc”, puteți crea cu adevărat premisele unui sfârșit de relație. Atunci când vă aflați într-o stare negativă și vă spuneți: „Sunt extrem de supărat”, „Mă simt tare frustrat” crezând că este normal să admiteți acest lucru și chiar sunteți îndreptățit să o faceți pentru a vă elibera, de fapt nu faceți nimic altceva decât să vă accentuați și mai mult starea respectivă.
Va fi mult mai benefic să priviți acea stare ca un simplu spectator, pentru ca mai apoi să reformulați starea resimțită în alți termeni decât cei în care ați fost obișnuit să o faceți: „Sunt puțin neliniștit”, „Mă simt ușor iritat”.
Chiar și răspunsul la banala întrebare „Ce faci” poate fi modificat și vă poate programa să fiți într-o formă mult mai bună dacă răspundeți prin „Mă simt Extraordinar” în loc de „bine”, „așa și așa”, „este loc de mai bine” etc, fără să vă fie teamă de ce ar putea spune cel care întreabă.
Renunțarea la teamă
Depinde doar de voi ce răspuns dați și ce stare vreți să vă creați. Renunțați astfel la teamă, rușine și vinovăție și începeți să folosiți cuvinte care chiar vă pot ajuta. Pentru ca această tehnică să funcționeze este important să respectați următoarele trei elemente atunci când apelați la cuvintele care doriți să vă modifice starea:
1. Să fie rostite cu intenție activă;
2. Să credeți cu adevărat în ceea ce spuneți;
3. Să faceți apel la o emoție pozitivă resimțită anterior și asociată cu expresia utilizată.
Încercați să vă imaginați cum vi s-ar modifica viața dacă emoțiile negative simțite pe parcursul ei ar putea fi micșorate în intensitate astfel încât impactul acestora să fie puternic diminuat sau chiar anulat, și ce modificări ar apărea în viață dacă luând cele mai puternice emoții pozitive trăite, le-ați crește foarte mult intensitatea, repovestindu-le cu un alt vocabular?
În loc de: „A fost groaznic când m-a părăsit!” poate fi: „A fost trist când ne-am despărțit”; în loc de: „Este o vreme urâtă!” poate fi: „Este o vreme normală pentru perioada aceasta!”.
Nu uitați de faptul că răspunsurile negative sunt o consecință a experiențelor voastre și a modului perturbat de a percepe realitatea, iar prin stoparea verbalizării și înlocuirii expresiilor negative cu unele pozitive sau cu o intensitate mai scăzută puteți modifica percepția asupra realității și trăirile voastre. Va conta foarte mult măsura în care veți respecta regulile de mai sus și cât de mult veți exersa.
Cuvinte care declanșează emoții
Respectând regulile de alegere a cuvintelor și expresiilor, aproape imediat (1-2 săptămâni) vor începe să apară rezultate. Este foarte important să deveniți permanent conștienți de ceea ce doriți să exprimați și astfel să controlați cuvintele fără a le lăsa pe ele să vă controleze pe voi.
În continuare am formulat câteva exemple pentru a vă inspira diminuarea intensității emoțiilor negative și creșterea intensității celor pozitive trecute, prezente și viitoare:
– Îmi este foarte frică – Mă simt oarecum îngrijorată;
– Mă simt foarte agitată – Mă simt ușor neliniștită;
– Nu pot să fac…. – Nu vreau să fac…. pentru că….;
– Din nou voi avea o zi oribilă – Astăzi va fi mai bine;
– Viitorul meu este nesigur și trist – Se pot întâmpla multe dar fac față oricăror provocări;
– Nu mă simt deloc bine cu mine – Nici măcar eu nu am dreptul să mă judec așa că mă iubesc și mă accept așa cum sunt;
– Sunt grasă și urâtă – Mă iubesc și mă accept așa cum sunt și muncesc ca să devin din ce în ce mai sănătoasă;
– Mă simt foarte confuz – Sunt curios ce se întâmplă cu mine;
– Mă simt dezgustată – Sunt ușor surprinsă;
– Mă simt extenuată – Încep să mă refac;
– Mă simt rănită – Sunt ușor deranjată;
– Ceilalți mă resping – Ei încă nu mă pot înțelege;
– X m-a iritat peste măsură – X parcă mi-a activat pulsul;
– Îmi este foarte teamă – Simt o stare de curiozitate;
– Sunt foarte tristă – Mă gândesc;
Experiențele tale creează gândurile și emoțiile tale. Gândurile și emoțiile tale sunt puse în cuvinte. Felul în care folosești cuvintele îți poate modifica gândurile și emoțiile și îți poate schimba trecutul, prezentul și viitorul. Îți poate modela caracterul, viața și destinul. Ai grijă cum (îți ) vorbești!
Reguli de alegere a cuvintelor și expresiilor pozitive care îți pot modifica starea:
1. Te oprești și devii conștient de ceea ce dorești să (îți ) spui
2. Reformulezi într-o manieră pozitivă sau mai scăzută ca intensitate
3. Renunți la teamă, rușine și vinovăție (față de tine și/sau față de ceilalți ) și verbalizezi starea pozitivă pe care dorești să o simți
4. Intenție activă de a ajunge în starea verbalizată
5. Credința fermă a faptului că poți simți acea stare
6. Emoție pozitivă cunoscută, asociată cuvintelor prezente
7. Exercițiu constant prin dialog intern, discuții cu ceilalți și scriere
Psihoterapeut Sorin Nica
Citiți principiile noastre de moderare aici!