Dacă e să ne raportăm la o zicală din bătrâni „lunea nici iarba nu crește”, motiv pentru care echipa Bihon.ro a decis să nu se îngrijească de responsabilitățile zilei de luni, ci să servească cititorilor o evadare din cotidian prin abordarea unor teme de actualitate.

În cele ce urmează Lectorul Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeutul Sorin Nica dezbate problema părinților narcisici și relația acestora cu proprii copii.

Limitele și intimitatea copilului sunt încălcate de părintele narcisic. Nevoile și interesele părintelui sunt mereu mai importante decât cele ale copilului. Copilul va fi mereu forțat să îl înțeleagă pe părinte: „Ce, astea sunt probleme, stai să vezi câte am eu pe cap!” etc. Constant părintele narcisic intră în competiție cu propriul copil. Fie prin realizările sale trecute, fie prin nevoile și realizările actuale. Copilul va fi șantajat prin atenție și afecțiune până se va conforma cerințelor părintelui. Acestea îi vor fi constant retrase până când copilul nu se conformează imaginii de perfecțiune așteptată de către părinte. Mereu, atât părintele cât și copilul vor fi nemulțumiți de rezultatele și performanțele copilului. Copilul va intra într-un carusel pe tot parcursul vieții, pentru a-și mulțumi părintele imposibil de mulțumit. Copilul va fi astfel caracterizat de perioade depresive datorate nemulțumirii față de propria persoană.

La prima vedere totul este despre copil. Sacrificiul de sine și susținerea copilului în diverse activități, promovarea copilului etc. Dar la o privire mai atentă se poate observa faptul că de fapt, copilul este un mijloc către un alt scop, cel al părintelui. Acest scop poate veni din insatisfacțiile și frustrările resimțite în copilărie de către părinte. Dăruirea părintelui nu are de fapt un scop altruist și mai degrabă egoist și egocentrist. Susținerea copilului nu face altceva decât să pună inconștient, pe umerii copilului, responsabilitatea realizării neîmplinirii părintelui.

Părinții narcisici își influențează copii pentru a se potrivi dorințelor personale. Se creează astfel o legătură bolnăvicioasă, caracterizată prin dependență, autoritate și lipsa de autonomie a copilului. Această dependență nu-i va permite copilului să-și dezvolte propria identitate. Stima de sine și încrederea în forțele proprii vor fi puternic afectate.

Pentru ca ceilalți să-l vadă și să-l admire, dorința majoră a părintelui narcisic este aceea de a avea imaginea unui părinte perfect. Din tot ceea ce face copilul, contează doar ceea ce reflectă imaginea pozitivă a părintelui. Tot ce face copilul ar trebui să fie perfect deoarece „are un părinte perfect”. Părintele narcisic consideră că copilul a ajuns acolo unde este datorită lui și sacrificiilor pe care el le-a făcut. Dacă nu ajunge acolo unde trebuie, părintele se va simți trădat și va reacționa prin retragere, furie, dispreț sau chiar abuz verbal și fizic.

Realizările copilului vor fi lauda părintelui doar dacă acesta poate primi credit pentru ele, dacă ceilalți îl pot lega direct pe părinte de aceste realizări. Dacă nu există o legătură directă între realizările copilului și părinte, realizările copilului vor fi trecute cu vederea de către părinte, minimalizate, bagatelizate sau chiar desconsiderate. Așteaptă constant recunoștința și gratitudinea din partea copilului iar dacă acest lucru nu se întâmplă, părintele devine furios și nemulțumit. Se așteaptă ca indicațiile sale să devină ordine și să fie respectate întocmai de către copil iar remarcile și spusele sale trebuie să fie literă de lege. Dacă copilul are un eșec, aceasta se datorează doar faptului că nu și-a ascultat părintele narcisic iar dacă are un succes, acesta se datorează întrutotul părintelui narcisic.

Iubirea unui părinte narcisic

Iubirea unui părinte narcisic este întotdeauna condiționată. Atunci când copilul este ascultător și supus, părintele poate fi iubitor și indulgent. Când apare nesupunerea și indisciplina, părintele devine furios și retrage toate privilegiile. Narcisicul își iubește copilul în funcție de cât de bine îl face să se simtă și nu apare iubirea normală, necondiționată a părintelui față de copil. Existând constant această condiționare emoțională majoră, copilul va dezvolta un nivel crescut de instabilitate și insecuritate psiho-emoțională ajungând până la un nivel crescut de dependență emoțională față de părintele narcisic. Criticile excesive pe care le aduc constant copiilor lor, sunt întotdeauna motivate și justificate de faptul că ”nu doresc decât binele major al copilului”.

Deoarece obiectivul fundamental al părintelui narcisic este controlul, copilul său va fi văzut ca o extensie a sa. I se va impune astfel copilului totul. De la cum trebuie să se comporte sau să se îmbrace, pentru a nu face de rușine părintele, până la ce trebuie să simtă copilul, neacceptându-i-se astfel copilului propriile sale emoții. Astfel va fi total perturbat modul natural în care copilul își percepe emoțiile și le manifestă, apărând constant la nivelul acestuia o stare de confuzie sau de minte încețoșată.

Din cauza faptului că părintele narcisic folosește propriul copil ca sursă de stimă de sine și validare, va taxa constant încercările de independență ale copilului deoarece îi este teamă că nu va mai fi nevoie de el. Va folosi diverse metode de control pentru a preveni independența copilului și pentru ca acesta să i se supună în continuare. Acestea pot fi explicite: „Vei fi pedepsit dacă nu faci cum spun eu!” sau implicite: „M-am sacrificat pe mine și viața mea pentru tine iar pentru asta îmi ești dator și trebuie să îmi fii recunoscător!”

Criticile exagerate

Părinții narcisici sunt abuzivi prin definiție. Abuzul lor preferat este cel emoțional. Constant, copii acestor părinți vor simți teamă, rușine și vinovăție. Apar astfel critici exagerate și comentarii răutăcioase la adresa abilităților copilului sau fizicului acestuia. Dacă realizările copilului nu îl vizează pe părinte în sens pozitiv, acestea vor fi luate în râs și discreditate, devalorizate. Eforturile copiilor de a le intra în grații și de a le fi pe plac sunt luate în râs și chiar batjocorite. Practic, orice ar face sau ar spune copilul tot nu va fi bine și nu va fi luat în seamă. Copii vor fi învinovățiți atât pentru faptul că nu se pot ridica la nivelul așteptărilor acestor părinți cât și pentru disconfortul pe care îl resimt părinții.

Părinții narcisici par a nu conștientiza efectele negative pe care le au cuvintele aspre pe care le aruncă asupra copilului. Cei din afară pot observa cu ușurință durerea provocată copilului dar părintele narcisic pare să nu aibă habar de asta și continuă seria cuvintelor dureroase. Și totuși ei sunt primii care nu ar suporta sub nicio formă cea mai mică asprime din partea altora și cuvintele pe care chiar ei le folosesc la adresa copilului.

Copii care sunt astfel tratați, odată ajunși adulți, se află în continuare sub tutela și dominarea acestor părinți. În continuare copilul trebuie să suporte abuzurile și lipsa de empatie. Chiar și acum, ca adult, orice încercare de independență sau protest va fi interpretată de părinte ca fiind lipsă de respect și obrăznicie iar reacțiile normale de supărare din partea copilului vor fi interpretate drept sensibilitate exagerată: „Nu eu sunt prea rău sau prea dur cu tine, ci ești tu prea sensibil!” Din cauză că acest copil va fi obligat timp îndelungat să suporte astfel de tratamente, stima sa de sine, încrederea în sine și inițiativa, vor fi puternic afectate. La final, tot părintele narcisic va fi cel ce va reproșa copilului că este ”prea moale”, nu face nimic cum trebuie și mereu părintele trebuie să fie cel care le face pe toate.

Copii acestor părinți vor fi mereu responsabili pentru starea de bine fizică și emoțională a părinților lor. Părinții nu vor putea renunța la nevoile lor pentru a pune pe primul loc nevoile copilului. Pentru acești părinți, a fi părinte devine extrem de dificil. Ei nu pot răspunde empatic copilului și mereu sunt nemulțumiți atunci când trebuie să se acordeze la viața și nevoile copilului. Ei nu sunt disponibili emoțional și așteaptă constant din partea copilului să le satisfacă nevoile de apreciere, admirație, atenție și împlinire emoțională.

Perturbarea personalității

În timp, copilul va învăța să satisfacă nevoile perturbate ale părintelui narcisic iar acest aspect îl va perturba major în relațiile ulterioare. El va considera că nu are valoare decât atunci când reușește să satisfacă nevoile celorlalți. Rolul de părinte fiind inversat, copilul-adult trebuie mereu să știe care sunt nevoile părintelui ,iar acestea trebui satisfăcute necondiționat. Nu trebuie să își critice sau să își combată părintele. Trebuie să adere necondiționat la ideile părintelui deoarece acesta știe întotdeauna ce este mai bine.

Toate aceste aspecte conduc în mod inevitabil la perturbarea personalității copilului. Acesta se va simți constant frustrat, nu va avea încredere în propria persoană și va face constant lucruri pentru a-i mulțumi pe ceilalți.

În articolele următoare vom vedea ce este de făcut pentru a nu ajunge un părinte narcisic dar și ce poate face un copil care a avut parte de părinți narcisici pentru a se putea detașa de perturbările pe care aceștia le-au creat la nivelul personalității lor.

[related-post post_id=”2298126″]

Lector Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeut Sorin Nica