Ni se cere să alegem pentru Cotroceni între un președinte proaspăt redescoperit ca fiind anti-PSD, dar care refuză să dezbată cu contracandidata sa și o Viorica Dăncilă în care nici măcar partidul său nu crede până la capăt, după ce a fost lansată premier de „Anticristul” Liviu Dragnea, tocmai cu girul lui Iohannis. Duminică vom vedea cât de tare s-a decredibilizat, în ochii românilor, această cursă lipsită de dezbateri reale.
În primul tur de scrutin al cursei pentru Cotroceni, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă nu au reușit să adune, împreună, atâtea voturi câte obținuse, de unul singur, președintele Iohannis, în turul II al alegerilor prezidențiale din 2014.
În 10 noiembrie 2019, Iohannis + Dăncilă = 5,5 milioane de voturi. În 2014, Iohannis singur aduna 6,3 milioane de voturi, în turul II! Rămâne de văzut câte va strânge acum președintele, pe 24 noiembrie.
Pus la adăpost de sondaje și, ulterior, de rezultatul din primul tur, Iohannis nu a bunăvoit să intre într-o dezbatere cu Viorica Dăncilă, confirmându-și porecla de „mut”. Atitudinea sa este cu atât mai greu de înțeles cu cât candidatul PNL are șansa să candideze pentru un nou mandat în fața unui PSD aflat la pământ, care, elocvent pentru social-democrați, au propulsat în cursa pentru Cotroceni un candidat aflat sub cota partidului! Pentru cei curioși să afle de ce, este suficient să caute pe Google folosind cuvintele cheie „proasta României”.
Dincoace, dimpotrivă, Iohannis și-a confirmat statusul electoral situat deasupra procentului obținut de PNL, la alegerile europarlamentare din luna mai. Atunci, PNL obținea 27%, iar acum, în turul I, Iohannis a obținut 37,8%, în condițiile în care fiecare partid de dreapta a avut candidatul său, așa cum a fost cazul lui Dan Barna (USR Plus) sau Theodor Paleologu (PMP).
În ciuda scorului reconfortant obținut în primul tur și în pofida susținerii pe care a primit-o deja din partea USR Plus și PMP, Klaus Iohannis continuă să refuze participarea într-o dezbatere față în față cu Viorica Dăncilă, pe care chiar el, ca președinte, a desemnat-o premier al României. Sfătuit în acest sens de echipa sa de campanie, Iohannis și-a arătat, astfel, lipsa de considerație față de această cutumă democratică împământenită în Occidentul spre care ne uităm cu nesaț, ca nație.
30 de ani după
Un exercițiu preluat și în România post-decembristă, încă din 1990, când marele favorit la Președinția României, (ex)comunistul Ion Iliescu a avut cel puțin decența de a dezbate în direct cu Radu Câmpeanu (PNL) și Ion Rațiu (PNȚCD). Dezbaterile politice și, cu atât mai mult, dezbaterile prezidențiale transmise în direct de televiziuni i-au captat pe români de-a lungul timpului. Mai mult, au influențat, poate decisiv, rezultatul votului, arătându-și în mod repetat importanța acestui exercițiu pe care candidații trebuie să îl accepte. Sunt celebre dezbaterile din 2004 și 2009, ambele cu Traian Băsescu în prim-plan.
Lipsa unor dezbateri reale, față în față, între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă indică deficitul real de democrație pe care România îl traversează acum, în chip paradoxal, la 30 de ani de la Revoluție. După trei ani în care, sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a încercat să se înstăpânească cu totul peste România, făcând abstracție de principiul separației puterilor în stat, iată că, în plin proces electoral, invocând pretexte șubrede, tocmai președintele în exercițiu, reprezentant al Partidului Liberal, își permite să treacă la index o cutumă democratică, văduvindu-i pe toți românii, nu doar pe pesediști, de dreptul de a-i cântări pe cei doi candidați, așa cum sunt ei, în dezbateri televizate, răspunzând unor întrebări și provocări adevărate, așa cum bine ne-am obișnuit în cei 30 de ani de democrație originală.
Dincolo de atitudinea cinică a liberalilor care se văd cu sacii-n căruță, pe de-o parte și dincolo de frustrarea acră pe care-o resimt pesediștii aflați acum în postura de outsider din cauza propriei guvernări catastrofale, lipsa confruntării, a dezbaterii între cei doi candidați ajunși în turul II riscă să decredibilizeze și mai mult cursa prezidențială, în ochii românilor. În primul tur, am asistat deja la cea mai scăzută prezență la urne de după decembrie 1989, pentru scrutinul prezidențial.
Se cer răspunsuri, nu expedieri
Deși președintele Iohannis afirmă că nu avea ce să dezbată cu Dăncilă, sunt, totuși, câteva teme importante pentru români, la care cei doi candidați sunt obligați să ofere răspunsuri relevante privind anvergura lor ca oameni de stat, nu să expedieze problemele prin răspunsuri banale, așa cum am observat că se poartă, mai nou. De pildă, aș vrea să aflu de la cei doi candidați care este termenul limită pe care și-l asumă, fiecare, pentru îndeplinirea obiectivului privind intrarea României în spațiul Schengen.
De asemenea, deoarece ridicarea vizelor pentru români de către Statele Unite reprezintă, de fapt, o decizie pe care oricând Casa Albă și Congresul SUA o pot lua în cheie politică, pentru România, la fel, este datoria ocupantului de la Cotroceni să își asume un termen concret pentru acest obiectiv ce ține de onoarea acestui popor, în condițiile în care militarii români continuă să-și piardă viețile în teatrele de război decise de SUA.
Aș vrea să aflu și care va fi poziția reală a președintelui României în relațiile cu Rusia și cu China, în condițiile în care, spre deosebire de țara noastră, țara vecină, Ungaria, nu ezită să atragă investiții masive din Est, independent de statutul său de membră NATO, UE și Schengen.
Într-o perioadă în care lemnul tăiat ilegal în România a atins cote alarmante, aș vrea să aflu de la președintele statului și de la fostul premier de ce nu s-au remarcat prin adoptarea unor poziții tranșante în această chestiune.
Prezență pentru Cotroceni
Prezența la urne în turul I al alegerilor prezidențiale, între anii 1990 și 2019:
2019 51,3%.
2014 53,2%
2009 54,4%
2004 58,5%
2000 65,3%
1996 76%
1992 76,3%
1990 86,2%
Trimite articolul
Xva fi mare lucru daca prezenta va ajunge la 40%, asa e cand ai de ales intre doua rele 🙁
În mitologia greacă, Hidra era un șarpe monstruos din Lerna, avându-i ca părinți pe Typhon și Echidna. Ea avea mai multe capete în locul cărora creșteau altele dacă erau tăiate. Hidra a fost ucisă de Hercule, care și-a otrăvit săgețile cu sângele ei.
Psd e Hidra pe varianta românească…
Ce dezbatere să ai cu o Hidra?
Veoricoooo, dacă te întreabă cineva despre realizările tale și ale partidului tău, spui una și bună: „Am mărit pensiile și salariile” ( nu ai mărit nimic proasto, ai dat doi covrigi la cei dependenți de stat )
Acum, să-ți arăt, Viorico Vasilico, de ce nu vrea Herr Klaus să stea de vorbă cu tine.
În primul rând, e primul nostru președinte cu adevărat european, care nu caută scandaluri ca la ușa cortului. Slavă Domnului, de 30 de ani încoace, am asistat la suficiente dezbateri cu iz caragialesc, de parcă în urma lor ne-am fi îmbogățit cu milioane de dolari. Nu s-a întâmplat nimic. Am asistat la circuri ieftine și am rămas tot cu buzunarele goale.
Concluzia celor 30 de ani de democratie originala ! Un comunist,un betivan si un mut,Doamne,rau ne-a mai f.tut !
Iohannis a facut atatea expedieri ca ar putea sa-si deschida firma de curierat.
Sa tragem concluzia ca alegerile din 2014 au fost “artificiale” ?