Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului , imparțialitatea se analizează și se apreciază atât sub aspect subiectiv , cât și sub aspect obiectiv.
În ceea ce privește testul obiectiv , aparențele prezintă o anumită importanță , având în vedere încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire publicului și acuzatului în cadrul unui proces penal . Imparțialitatea presupune absența prejudecății în soluționarea unei cauze .
Este fundamental ca într-o societate democratică tribunalele să inspire încredere justițiabililor , articolul 6 paragraful 1 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil impunând ca fiecare instanță să fie imparțială ( Cauza Padovani c. Italiei).
Constituie abatere disciplinară nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa ( art. 99 lit. i din Legea 303/2004 ) , sancțiunea putând consta chiar în excluderea din magistratură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!