Pe lângă rudele apropiate și alte persoane pot beneficia de despăgubiri cu condiția dovedirii faptului că au suferit un prejudiciu nepatrimonial.
Prejudiciile nepatrimoniale sunt acele consecințe dăunătoare, fără valoare economică, reprezentând durerea psihică cauzată prin vătămarea integrității corporale sau sănătății unei persoane. Acoperirea acestor prejudicii se asigură prin compensarea lor cu plata unor sume de bani pentru trauma suferită, iar nu prin reparare, acestea neavând o valoare materială.
Art. 1391 Cod Civil vine în întâmpinarea nevoilor societății actuale aflată în continuă schimbare. Astfel, dat fiind faptul că sunt din ce în ce mai multe cupluri care trăiesc de ani buni împreună fără a se căsători, concubinul ar fi îndreptățit la reparea prejudiciului nepatrimonial în caz de deces al partenerului de viață. Acesta ar trebui să facă dovada relațiilor apropiate cu victima. Totodată, alte rude mai îndepărtate precum și orice persoană care îi asigura întreținerea celui decedat și avea cu acesta o legătură apropiată, ar fi îndreptățite la despăguri în cazul în care fac dovada existenței prejudiciului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!