Această instituție a dreptului penal poate avea valența unei clemențe colective sau individuale. Fiind reglementată și garantată constituțional, această distincție prezintă importanță deosebită întrucât, grațierea individuală poate fi acordată numai prin decret de către președintele României, în timp ce grațierea colectivă se acordă prin lege organică de către Parlament.
Grațierea individuală se acordă numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În acest sens, condamnatul, soția condamnatului, reprezentantul legal sau apărătorul acestuia, va face o cerere către Președintele României, la care va anexa conform legii 546/2002 următoarele: copia legalizată a hotărârii de condamnare rămase definitive, certificatul de cazier judiciar, acte de stare civilă, certificate medicale, precum și orice alte acte în circumstanțiere pe care condamnatul le apreciază ca fiind utile în justificarea cererii sale.
De asemenea, se impune să facem precizarea că prin legea organică de reglementare a grațierii colective, Parlamentul poate condiționa aplicabilitatea ei la anumite categorii de infractori sau infracțiuni. Totodată actul de grațiere poate institui un termen de condiționare a conduitei infractorului, în sensul de a nu mai comite infracțiuni pe întreaga durată a termenului. Dacă acestă condiție imperativă va fi nesocotită, pedeapsa grațiată se va executa întocmai, alături de pedeapsa nouă stabilită, existând deci un cumul aritmetic al sancțiunilor penale.
Astfel, actul de grațiere își va găsi aplicabilitate de la momentul intrării sale în vigoare, dacă acest moment este ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Dacă actul de grațiere intră în vigoare în cursul procesului penal, momentul aplicabilității sale este marcat de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!