a) supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare;
b) însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor;
c) protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa;
d) audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere , cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.
Procurorul dispune aplicarea unei măsuri de protecție din oficiu sau la cererea martorului , a uneia dintre părți sau a unui subiect procesual principal.
Prin decizia nr. 248/2019 a Curții Constituționale a României au fost declarate ca fiind neconstituționale prevederile art. 126 alin. 6 din Codul de procedură penală potrivit cărora „Măsurile de protecție dispuse cu privire la martorul amenințat se mențin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat”, apreciind că nu poate fi extinsă , la faza judecății în fond a cauzei , competența procurorului de a dispune cu privire la măsurile procesual penale reglementate de Codul de procedură penală, acestea fiind reduse la etapa urmăririi penale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!