Este evident că aceste persoane care sunt funcționari publici , angajați ai Statului român pot fi prezumați ca lipsiți de imparțialitate atunci când întocmesc rapoarte de constatare tehnico-științifice prin care estimează eventualele prejudicii cauzate bugetului de stat . În primul rând ei sunt plătiți de către Statul român , care este parte în dosarele penale , iar în al doilea rând aceștia se află sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului unde își desfășoară activitatea.
În practică , organele de urmărire penală apelează aproape întotdeauna la întocmirea unor astfel de rapoarte de către acești inspectori antifraudă detașați în cadrul parchetelor.
Considerăm că în dosarele vizând infracțiuni economice se impune efectuarea de expertize de către experți independenți . Constatarea se dispune prin ordonanță doar în situația în care există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei ( art. 172 alin. 9 Cod pr. pen. ) . Aceste rapoarte de constatare se întocmesc aproape întotdeaună fără a exista niciun fel de urgență , putând fi eludate în acest fel drepturile celorlalte părți sau subiecți procesuali principali în cadrul procesului penal , cum ar fi dreptul de a propune obiective sau reptul de a-și desemna un expert parte.
În data de 13 februarie 2019 , Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate ridicată și a constatat că soluția legislativă cuprinsă de dispozițiile art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală , care nu prevede aplicarea cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din același act normativ și în ceea ce privește specialistul care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora , care efectuează constatarea potrivit art. 172 alin. 10 din Codul de procedură penală , este neconstituțională.
[related-post post_id=”2194956″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!