Așa că, în lipsă de altcineva, părinții ne-au sondat pe noi, jurnaliștii, ce am fi făcut dacă am fi avut copii premianți în liceu și care să-și fi picat examenul pentru că alți colegi au copiat de la ei. “Mi-aș fi sfătuit copilul să nu se implice în activități de fraudă”, a fost cel mai prompt răspuns. “Da’ ce vină are copilul meu care a învăţat în tot liceul?!”, s-au retorizat la unison doi dintre părinţi. “Dacă s-a copiat de la el fără voia lui, e clar o greşeală mare că a fost eliminat. Dar dacă i-a ajutat intenţionat pe alţii se schimbă total situaţia”, am mai dat curs curiozităţii lor, moment în care discuţia s-a stins subit. Şi e de înţeles de ce. Fiind clar implicaţi emoţional, unii părinţi chiar nu pot concepe ca odraselele lor dealtfel silitoare să piardă un examen. Mai greu de înţeles sunt însă persoanele neutre care-i căinează pe „elevii-sursă”.
De aceea poate e bine să clarificăm: dacă toţi elevii care învaţă bine i-ar ajuta la Bac pe colegii habarnişti, s-ar putea desfiinţa examenul căci oricum l-ar lua cu note mari toţi candidaţii (cu condiţia minimă să ştie să scrie după dictare „vizuală”). Iar dacă numai unii elevi silitori îşi dau ciornele la vecinii din sala de examen, consecinţa e că tontălăii ori leneşii ajutaţi vor lua note superioare faţă de elevi din alte centre de examen care s-au pregătit pentru examen. Iar aşa pot prinde nemeritat, în dauna altora, şi o facultate mai bună, apoi un post mai călduţ, o poziţie superioară în societate etc.
Iar faptul că în culpă e un şef ori o şefă de promoţie chiar nu e o scuză. Ba din contră. Un cap mai luminat ar trebui să conştientizeze mai bine efectele perverse ale fraudei. Un laureat Nobel nu beneficiază de imunitate dacă e dovedit pentru evaziune sau delapidare. Şi nici sportivii mari campioni nu sunt iertaţi dacă fentează fiscul.
Cât despre liceenii şefi de promoţie, frumos ar fi să fie exemplu şi de onestitate. Iar dacă tot au căzut într-o greşeală (în mare măsură şi din cauza non-supraveghetorilor) – hai să-i înţelegem căci sunt tineri şi oricum s-au ales şi cu o pedeapsă de stat un an pe tuşă. Dar e aiurea să-i vezi că recidivează în eroare şi susţin cu privirea senină că nu au ajutat voit pe nimeni când ştiu prea bine că video-camerele au înregistrat totul. Norocul lor că nu există metodologie pentru plusarea cu suspendarea pentru încă o sesiune de Bac. Fiindcă cel puţin în instanţele judiciare, în cazurile de nerecunoaştere a vinovăţiei se aspreşte pedeapsa. Dar la acest aspect (penal) ar trebui să cugete mai mult dascălii pervertiţi.
P.S. Nu viitor distrus ci doar afectat temporar au tinerii suspendaţi pentru două sesiuni, ei urmând să-şi poată susţine Bacul toamna viitoare. Viitor zdruncinat a avut tânărul T.N. din Ştei, pe care am avut ocazia să-l cunosc şi cred că toţi cei care îl cunoasc îndeaproape ştiu că are un fond sufletesc mai mult decât bun. El chiar ar putea să-şi ia profesorii la rost pentru că l-au lăsat să termine liceul şi să-şi ia Bacul aşa cum şi l-a luat. Iar apoi nu i s-a părut mare scofală să umble pe la ATM-uri cu carduri clonate (copiate) şi să ajungă astfel anchetat de DIICOT.
Iar viitor cu adevărat frânt au avut tinerii din Ştei care întorcându-se de la Bacalaureat, în iunie 2009, au fost victimele unei cumplite auto-accidentări provocate de ignorarea legilor rutiere şi ale bunului simţ. Tendinţa la procesul pentru ucidere din culpă a fost să se arunce toată vina pe şofer. Însă şi colegii din maşină au fost complici moral, fiindcă i-ar fi putut cere să temepereze viteza criminală. RIP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!