Fiind la ceas de seară, călătoria cu “troaca” Tatra din secolul trecut a fost una aproape revelatoare. Recunosc, smartphone-ul m-a ajutat să îmi omor timpul. Şi totuşi, undeva pe la jumătatea călătoriei, după ce mă gândeam cât de moderni suntem, cum ne plătim noi biletul prin sms, am ridicat privirea din telefon şi am privit în jur. Am ascultat tramvaiul şi l-am cercetat. Am privit în jur şi m-am simţit ciudat. M-a cuprins senzaţia unei călătorii în timp. Chiar deasupra scaunului din faţa mea, în geamul bătrânei garnituri Tatra se oglindea tabela electronică informativă pe care clipocea, sec: “3N”. Balansul tramvaiului venea asortat de acel zgomot “în surdină”, specific tramvaielor old-school, pe care-l ştiu încă din copilărie.
Într-un final, am ajuns la capătul de linie. Ieşind din bătrânul tramvai, curând am dat cu ochii de celebrul pasajul rutier de peste Centură, proaspăt construit. Mi-am adus aminte de drumul expres, de celelalte pasaje şi de drumurile noi din Oradea, de care mă folosesc cu spor în calitate de şofer orădean.
Şi totuşi, Oradea a rămas restantă în faţa orădenilor la capitolul transport public. Dacă tot investim în oraş, se cuvine să investim şi în tramvaie. Îmi pare neproductiv să ai şine noi şi centru de mecatronică la OTL, iar tramvaiele, bietele, să fie doar nişte rable vechi de zeci de ani. Mai cu seamă când vedem că oraşele din jur îşi achiziţionează constant garnituri moderne de tramvaie, produse ba la Arad, ba în Polonia.
Cândva, în urmă cu opt ani, Oradea se lăuda cu cele mai noi şi moderne tramvaie din ţară: celebrele Siemens ULF. Şi acum sunt moderne, chiar dacă nu mai sunt atât de noi. Oradea a luat atunci zece tramvaie noi – şi acelea cumpărate cu cântec – iar restul parcului de tramvaie a rămas tot scorojit.
Directorul OTL, Csuzi Istvan afirmă că într-o zi obişnuită, din total tramvaielor scoase în oraş, 20 – 25% sunt tramvaiele Siemens cu podea joasă. Deci, total insuficient. Csuzi e de acord şi că trebuie achiziţionate tramvaie noi. Să vedem dacă va fi de acord şi primarul-constructor. Unde mai pui că se apropie cei 10 ani daţi chiar de actualul primar, prin 2008, ca perioadă de “interdicţie” la noi tramvaie pentru Oradea, din cauza preţului piperat plătit atunci de fosta administraţie PD(L) pentru Siemens-uri.
Dacă vrea să fie cu adevărat eco-friendly şi să încurajeze transportul sustenabil, Primăria Oradea va înţelege şi că tramvaiele noi, moderne, înseamnă un oraş mai puţin sufocat de maşini şi mai puţin poluat. Sunt convins că mai mulţi orădeni ar apela la tramvaie, autobuze şi, de ce nu?, troleibuze, dacă acestea ar fi atractive, dacă timpii de aşteptare s-ar reduce şi dacă conexiunile între zonele oraşului s-ar îmbunătăţi.
Citește mai multe opinii pe http://calincorpas.ro/
Oradea de altădată – Tramvaiul, minunea de pe străzile oraşului
Citiți principiile noastre de moderare aici!