O persoană care este citată ca martor într-un proces penal are obligația să dea declarații în cauză fără a putea să refuze. În cazul unui refuz de a da declarație martorul va comite infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Cu toate acestea , martorul are dreptul, conform art. 118 Cod procedură penală de a nu se acuza . În practica judiciară , în majoritatea cazurilor, organele de urmărire penală citează inițial în calitate de martor chiar persoana care este vizată în dosarul penal ca fiind posibilul participant la comiterea unei infracțiuni. Este evident că într-o astfel de situație , persoana citată ca și martor are dreptul să nu dea nicio declarație fără a comite infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Declarația de martor dată de o persoană care , în aceeași cauză , anterior declarației a avut sau , ulterior a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa . Cu toate acestea se apreciază că o astfel de declarație de martor dată de o persoană care dobândește ulterior calitatea de suspect sau inculpat poate fi folosită împotriva altor persoane care au participat la comiterea unei infracțiuni și cu privire la care se face referire în declarația inițială de martor a persoanei care ulterior devine suspect sau inculpat .
Citiți principiile noastre de moderare aici!