„Considerăm că se impun a fi făcute unele clarificări atât în ceea ce priveşte activitatea curentă a societăţii cât şi cu privire la conducerea ei.
Menţionăm că informaţiile prezentate în articolul ”Criză la Serviciul de pază” nu sunt reale şi afectează credibilitatea societăţii SC Pază şi Protecţie Bihor Srl atât în sectorul în care îşi desfăşoară activitatea cât şi în rândul clienţilor sau potenţialilor clienţi şi nu în ultimul rând creează o panică nejusticata în rândul propriilor angajaţi.
Prin urmare, dorim să clarificăm informaţiile nereale sau eronat prezentate şi să informăm opinia publică asupra aspectelor menţionate în articol :
1. SC Pază şi Protecţie Bihor Srl este o societate comercială cu capital de stat ce îşi desafasoara activitatea în domeniul pazei şi protecţiei cod CAEN 8010 Activităţi de protective şi garda, capitalul social subscris este de 298.000 de lei iar cifra de afaceri netă în anul 2016 a fost de peste 5.6 milioane lei.Societatea este plătitoare de tva şi înregistrată la Registrul Comerţului sub identificarea J5/1662/2007.
SC Pază şi Protecţie Bihor Srl funcţionează cu avizul Serviciului Roman de Informaţii şi este autorizată de către Inspectoratul General al Poliţiei în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, a Legii 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor şi deţine certificate de calitate conform standardelor europene: -ISO 9001/2008;- ISO 14001/2005;-ISO 18001/2008;- ISO 27001/2006.
Pentru a se vedea bonitatea, capacitatea şi seriozitatea de care societatea noastră da dovadă vă enumeram mai multe obiective la care în acest moment asigurăm servicii de pază şi protecţie :
Consiliul Judeţean Bihor , Aeroportul Oradea, S.C. FDEE Electrică Distribuţie Transilvania Nord, Staţie de tratare mecano-biologică a deşeurilor ORADEA TMB, Filarmonica De Stat Oradea, Teatrul Regina Maria , Inspectoratul pentru Situații de Urgență “CRIȘANA”, Centrul Militar Județean, Cazarmă 425, Administraţia Domeniului Public Oradea, Inspectoratul Teritorial De Muncă Bihor, Instituția Arhitectului Șef Bihor, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor, Casa Judeţeana de Pensii Bihor, A.J.O.F.M Bihor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului , Casa de Sănătate Bihor, S.C. Compania Reosal S.A., S.C. Ecoland Săcuieni S.A., S.C.PREMAGRO S.A., Liceul Horea Marghita, Hotel Ceres din Băile 1 Mai, Hotel Expres Oradea, Primăria Municipiului Beiuş, Primăriile Ineu, Ţeţchea, Tileagd, Finiş, Căpâlna, Criştioru de Jos, Uileacu de Beiuş, Măgeşti, etc.
Având în vedere cele prezentate mai sus se foloseşte în mod eronat în titlul articolului dumneavoastră sitagma “Serviciul de pază” cu referire la SC Paza şi Protecţie Bihor Srl . Aceasta exprimare poate induce cetăţenilor că de fapt SC Pază şi Protecţie Bihor Srl este un serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Bihor, lucru neadevărat.
2. SC Pază şi Protecţie Bihor Srl îşi desfăşoară activitatea ca orice societate comercială cu capital de stat iar ansamblul de reguli care guvernează sistemul de administrare și control în cadrul acesteia este stipulat de către OUG 109/ 2011 privind guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice.
Acest lucru înseamnă că atât mandatul directorilor sau al consiliului de administraţie funcţionează conform regulilor stabilite prin această lege.
Aşadar, ocuparea postului de director de către domnul Sala Ioan s-a făcut în baza unui mandat pe perioadă determinată până la data de 10.04.2017., fără posibilitatea de prelungire aşa cum prevede OUG mai sus amintit şi aşa cum a fost prevăzut şi în contractul de mandat.
3.La nivelul SC Pază şi Protecţie Bihor Srl exista încheiat un contract colectiv de muncă aşa cum prevede Codul Muncii acesta având numărul 103/19.08.2015. În acest contract este prevăzută ca data de plată a salariilor, data de 15 a fiecărei luni.
Prin urmare salariile aferente lunii martie nu au fost plătite la momentul difuzării articolului dumneavoastră deoarece ne aflăm în data de 13.04.2017.
Nu există nici un risc de neplata a salariilor nici la această dată şi nici în lunile următoare iar prezentarea eronată a acestei informaţii fără să fie verificată aduce grave deservicii societăţii noastre şi induce în mod eronat o stare de nesiguranţă în rândul celor peste 250 de angajaţi.
Menţionăm că toate contribuţiile aferente salariile tuturor celor 250 de angajaţi sunt plătite la zi cât şi restul contribuţiilor datorate statului român de către societate.
Fondul de venituri al societăţii noastre este la o valoare cu mult peste fondul de cheltuieli atât salariale cât şi cele curente.
Cât priveşte situaţia imobilului din localitatea Popeşti pe care SC Pază şi Protecţie Bihor Srl îl are în proprietate, menţionăm că la această oră sunt făcute demersurile pentru încheierea unui contract de vânzare cumpărare, ceea ce înseamnă un venit suplimentar pentru SC Pază şi Protecţie Bihor Srl .
În speţă, acest venit reprezintă demersul de succes al actualului management al societăţii în vederea stingerii unei creanţe vechi de peste 8 ani de zile în valoare de peste 1.2 milioane lei.
Iar incuviințarea evacuării a fost dată de Judecatoria Marghita si nu Judecatoria Salonta cum ați mentionat in articol.
5. Nu există nici un risc cu privire la funcţionarea societăţii şi nici de încheiere a activităţii prin încheierea mandatului fostului director Ioan Sala, deoarece SC Pază şi Protecţie Bihor Srl are o conducere executivă, reprezentată prin subsemnatul cu funcţia de director executiv adjunct şi membru în Consiliul de Administraţie.
Cu privire la nominalizarea sau desemnarea unei persoane în funcţia de director menţionăm că acest lucru poate fi făcut doar cu respectarea legii 111/2016 care aprobă OUG 109/2011.Asadar declaratiile reprezentantului AGA nu se justifica deoarece trebuie respectata procedura potrivit legii.
Prin urmare, mai întâi trebuie completată Adunarea Generală a societăţii cu reprezentantul desemnat de către Consiliul Judeţean Bihor aşa cum prevede Hotărârea Consiliului Judeţean nr.59/28.03.2017 şi operate modificările actului constitutiv la Registrul Comerţului.
Concluzie: Nu există nici o situaţie care să ameninţe existenţa sau funcţionarea SC Pază şi Protecţie Bihor Srl, nu există nici un risc cu privire la plata salariilor, cu atât mai mult cu cât veniturile societăţii cresc cu peste 1,2 milioane lei faţă de veniturile din actualele contracte ceea ce face ca acest an să fie cel mai bun din cei ultimii 10 de funcţionare ai societăţii
Director adjunct SC Pază şi Protecţie Bihor Srl: Amariței Andrei”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!