1. Cine vă dă dreptul să afirmaţi că „o mlădiţă penală apare pe lângă aşa-numitul Proces al Codrilor”, atât timp cât arestarea numitului Lipan nu are legătură cu acest proces şi nici măcar cu tranzacţia imobiliară din decembrie 2007, tranzacţie perfect legală, întocmită prin act autentic şi semnată de către cea care deţinea suprafaţa de 998 hectare de pădure, dna Radu Maria. Cum vă permiteţi să afirmaţi că arestarea are vreo legătură cu un litigiu asupra căruia o instanţă urmează a se pronunţa?
2. Este o minciună sfruntată susţinerea potrivit căreia „Firma Scolopax Bran figurează ca intervenient, la Judecătoria Aleşd, în aşa numitul Proces al codrilor”. Puteţi verifica, prin accesarea portalului instanţelor de judecată – care sunt părţile în „Procesul Codrilor” cum vă place să numiţi litigiul de revendicare, care între altele, nu se mai află de ani de zile pe rolul vreunei instanţe din Bihor… Firma Scolopax nu a fost şi nu este nici în prezent, parte în litigiul de revendicare a suprafetei de 62.682,8 hectare.
3. Contractul pentru vânzarea celor 988 hectare pădure s-a făcut la dorinţa expresă a celei ce deţinea titlul de proprietate, dna Radu Maria, care a şi semnat actul, alături de subsemnata, în calitate de întreţinătoare a dnei Radu şi nu „doar în baza faptului ca avocata Elena Muresan avea un contract de întreţinere…” De altfel, eu nu deţin acest contract, în calitate de avocat – sunt pensionată din anul 2003 – ci în virtutea unor relaţii de prietenie apropiată, ce au existat între familia mea şi dna Radu Maria din anii 70.
Dacă nu ştiaţi, orice vânzare se face în baza întâlnirii acordului de voinţă a părţilor contractante şi nu în baza vreunui contract pe care l-ar deţine, sau nu, vreuna dintre părţile contractante… Aceasta ar putea reprezenta eventual, o condiţie de a putea încheia actul…
4. În altă ordine de idei, întrucât deseori presa din Bihor a prezentat date false, trunchiate – fără a se obosi vreodată să verifice ce publică, fără a cere vreodată o părere a celor implicaţi (mă refer la subsemnata şi celelalte două moştenitoare ale dnei Radu, nepoatele Rasool şi Colfescu) – relative la litigiul privind revendicarea suprafeţei de 62.682,8 hectare, se impun anumite precizări:
a) toată suprafaţa revendicată este justificată cu acte autentice, ce emană de la autorităţi, cu acte de preluare a pădurilor de către statul român, în mod abuziv şi cu extrase CF; nu a cerut nimeni nici măcar un metru de teren, care să nu aibă acoperire în acte – acte ce emană, aşa cum am mai spus de la autorităţi, ştampilate, investite în condiţiile legii, pentru a fi folosite în instanţă;
b) este greşită afirmaţia potrivit căreia suprafaţa acelor localităţi are 27.000 hectare… atâta timp cât preluările abuzive s-au făcut între 1945 şi 1949, dată de la care au avut loc trei reîmpărţiri administrativ-teritoriale;
c) dosarul a ajuns la instanţa din Cluj, nu pentru că autorităţile ar fi „contestat” ceva, ci urmare a unei cereri de strămutare, făcuta de Nicolescu Lucia – parte în dosar (ca intervenientă) fără să se fi verificat încă în mod definitiv calitatea sa – întrucât există peste 10 hotărâri irevocabile, date de către mai multe instanţe din ţară, în sensul că Nicolescu nu are calitatea de moştenitoare a boierului Mateescu…
d) sub un alt aspect, ţin să vă aduc la cunoştinţă faptul că mai bine v-aţi preocupa de tăierile masive de pădure care se practică în zonă, din tocmai averea silvică a boierului Mateescu şi faptul că, dintr-o singură accesare a internetului, veţi afla că suprafaţa de pădure a jud. Bihor este de peste 200.000 hectare, doar că acest lucru este ţinut sub tăcere de către Romsilva şi autorităţi, pentru a nu exista o evidenţă clară a defrişărilor abuzive, probabil.
e) vă solicit să nu vă permiteţi asocieri între persoane acuzate de diverse infracţiuni şi numele subsemnatei, precum şi cu litigiul ce se află pe rolul unei instanţe de judecată.
Cei care vă furnizează informaţii trunchiate au un interes, derivat din impostura de care se prevalează, însă dvs. aveţi obligaţia profesională de a verifica ce afirmaţi.
Elena Mureşan (Alba Iulia)
Citiți principiile noastre de moderare aici!